Sentimentul unui sfârşit

de Julian Barnes, Editura Nemira

„Sentimentul unui sfârşit“, romanul lui Julian Barnes (a primit în 2011 prestigiosul „Man Booker Prize“ ), este povestea unei neînţelegeri şi a unor prejudecăţi, aşa cum este viaţa umană derulată de la tinereţe la maturitate. Ajuns la senectute, Tony Webster rememorează relaţia sa de prietenie din timpul colegiului cu trei adolescenţi cu care împarte experienţe şi ironii specifice vârstei. Energicul şi ironic-subtilul grup din care fac parte cei patru este dominat de departe de misteriosul Adrian Finn, instruit în filozofie existenţialistă şi cititor pătimaş al lui Albert Camus şi al lui Nietzsche. De la Camus va prelua ideea sinuciderii ca singura problemă reală a filozofiei, dar şi ca act voluntar, conştient, care deosebeşte individul pregnant de cei ce se lasă târâţi în şuvoiul vieţii. Un astfel de tip pare, până la un punct, şi Tony Webster, adept al lui Orwel şi Huxley, numai că personajul narator al romanului se detaşează oarecum de masa amorfă prin tipul de introspecţie şi observaţie placate pe realitatea înconjurătoare. Barnes are farmec şi fluiditate, date de tipul analitic de romancier pe care îl întruchipează, în a relata fastidioasele discuţii purtate de cei patru adolescenţi, care nu ocolesc filozofia sau un anume sentiment al perisabilităţii individului ancorat în istorie. Atunci când cei patru poartă discuţii cu profesorul lor de istorie, fiecare are o definiţie pe care o prezintă drept summa experienţei lor. Cel care se detaşează este tot Adrian Finn, atunci când, ce-i drept, citează că istoria este „acea certitudine apărută în momentul în care imperfecţiunile memoriei se întâlnesc cu

inadecvările documentării“. Însă, Webster se va convinge de faptul că imperfecţiunile memoriei pot acuza neajunsuri atunci când judeci oamenii, fie şi retrospectiv, pe baza amintirilor şi ded