O carte cu totul aparte în bogatul și variatul nostru peisaj editorial se dovedește Scrisori de femei (Editura Vremea, 2011, ediția princeps Editura Datina, Vălenii de Munte, 1932). Volumașul cu pricina, căci are doar puțin peste 100 de pagini, apar­ține nu unui autor simpatic și iubit precum Ionel Teodorea­nu sau Mircea Cărtărescu, ci unui istoric veșnic bombănicios și aflat mereu în sta­re de veghe cu pri­vire la soarta națiunii și culturii româ­ne. Nicolae Ior­ga es­te autorul acestei an­tologii de texte a­parținînd unor femei ce au trăit în secole diferite. Domnițe sau jupînese, mai tinere sau mai puțin, ele ne transmit prin veacuri informații, atunci cînd nu oferă sfaturi, sugestii sau dispoziții practice destinatarilor. Dar, dincolo de toate acestea, avem la îndemînă o frumoasă limbă românească la care face apel Iorga cînd e să o compare cu cea stricată deja la vremea lui. Ne putem întreba ce ar mai fi fost de spus dacă auzea cîte ceva din ce aud eu zilnic pe stradă sau prin troleibuze. S-ar fi luat cu mîinile de cap. Așa că actualul volumaş, alcătuit pentru uzul școlilor de fete, devine o bijuterie autentică de limbă românească. Textele aparțin unor figuri istorice – doamna Elina a lui Matei Basarab, doamna Elena Cuza sau Regina Elisabeta, dar avem și surprize dintre cele mai nostime. O anume săteancă din Moldova, de pe la 1703, cu un nume frumos precum Mărica Mătîiasa, îi transmite soțului aflat departe („Scriu la tine, bărbate Mătei carele șezi în Țara Ungurească, dau-ți știre că-s beteagă și de casă nu-s de a ține“) că este eliberat de obligațiile conjugale și poate să-și ia altă femeie de-o fi să înceapă o viață nouă. „De mine să fii iertat în veci și mă iartă și tu.“ Impresionează nu doar intenția femeii, ci și simplitatea și limpezimea de cristal a limbii utilizate. Parte din scrisori sînt în limba franceză. Dar din toate textele, printre rînduri,