Injecțiile de lichidități, mare parte din ele din partea Băncii Centrale Europene, au reușit să reducă dobânzile obligațiunilor suverane italiene. Acum, guvernul italian dorește ca și cetățenii săi să se implice mai mult.
Maria Cannata, șeful agenției de gestionare a datoriei a Trezoreriei Italiei, va lansa niște obligațiuni speciale pentru investitorii individuali. Acest tip de obligațiune, Buono del Tesoro Poliennali, va avea scadența la patru ani, va fi indexat cu inflația și va putea fi achiziționat pe internet fără costuri suplimentare, începând cu 19 martie, anunță publicația financiară „Wall Street Journal”.
Vezi mai multe detalii despre politicile de austeritate aplicate de guvernul Monti în vederea consolidării fiscale a Italiei
Află cum a reușit Italia să devină din țară cu probleme în model european
Având în vedere că gospodăriile italiene au un nivel de avuție peste cel al corespondenților lor din alte țări de pe continent, cetățenii italieni au capacitatea de a sprijini parte din riscul suveran al țării lor. Prin emiterea acestui tip de obligațiuni, Cannata dorește să „reînvie” ceea ce era, odinioară, principalul mijloc de economisire folosit de cetățenii italieni.
Veche tradiție de familie
Familiile italiene au investit, în mod tradițional, în datoria publică a guvernelor lor. În 1995, gospodăriile dețineau 327 de miliarde de euro în obligațiuni și bonuri de trezorerie, 20% din activele lor financiare totale. De atunci și până în 2010, perioadă în care datoria suverană a devenit cu 50% mai mare, deținerile gospodărești au scăzut la doar 181 de miliarde de euro, reprezentând doar 5% din totalul activelor financiare deținute, conform informațiilor publicate de Banca Italiei.
Cannata dorește să „ajute la stabilizarea bazei investitorilor în datoria publică italiană” pentru a combate volatilitatea