Grecia poate răsufla, încă o dată, uşurată. Pentru moment! Ministerul elen de Finanţe a anunţat vineri dimineaţă că acceptul pentru schimbul de obligaţiuni dintre Guvernul elen şi creditorii privaţi a înregistrat un procent de participare de 83,5% (respectiv 172 miliarde de euro). Această evoluţie aduce Atenei reducerea cu 107 miliarde de euro (60%) din totalul de 206 miliarde de euro datorate creditorilor privaţi şi unda verde pentru punerea în aplicare a noului acord de împrumut, în valoare de 130 de miliarde de euro.
Corespondenta RFI şi RRA la Atena, Monica Chihaia
"În numele Republicii Elene, aş dori să-mi exprim aprecierea faţă de toţi creditorii noştri, care au susţinut programul ambiţios de reformă şi adaptare, care au împărtăşit sacrificiile poporului grec, în acest efort istoric", a declarat ministrul de Finanţe, Evangelos Venizelos.
Trebuie să facem o distincţie: procentul de 83,5% reprezintă toţi deţinătorii privaţi ai titlurilor emise de statul grec care au acceptat să participe voluntar la conversia de obligaţiuni. Rata participării creditorilor privaţi la preschimbarea titlurilor aflate sub incidenţa legii elene a atins 85,8%. Procentul ar putea ajunge chiar la 95,7% (aproximativ 197 de miliarde de euro, din totalul de 206 miliarde valoare nominală). Aceasta numai dacă în urma teleconferinţei Eurogrupului, programate pentru vineri după-amiază, se va decide activarea clauzei de acţiune colectivă. Lucru foarte posibil. Ce înseamnă aceasta, concret? Obligarea creditorilor privaţi să participe, în anumite condiţii, la procedura de conversie a titlurilor.
Pentru realizarea optimă a obiectivelor programului, Guvernul elen a decis să prelungească până pe 23 martie 2012 perioada de aplicaţie pentru fiecare serie de obligaţiuni emise în conformitate cu legislaţia străină. Aceasta ar putea face ca procentul de participare să tindă s