Flacăra revoluţiei din 1918 - 1919 a cuprins circa 138 de localităţi.
Cititorul neavizat poate să rămână, eventual, consternat de termenul folosit: „Revoluţie" şi să-l găsescă neadecvat. Dar iată că, la jumătatea lunii martie 1919, s-a încheiat procesul de desfiinţare a consiliilor şi gărzilor naţionale româneşti, care, prin activitatea lor înainte şi de după Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, au făcut ca puterea în Transilvania să treacă efectiv în mâinile românilor. Dar, cred, mai puţini ştiu de amploarea evenimentelor din luna noiembrie 1918 când oprimarea ţăranilor de către mari proprietari de pământ, preponderent maghiari, a dus ţărănimea română la disperare. Astfel că masele ţărăneşti din comitatul Alba Inferioară au trecut, în 138 de localităţi, la numeroase şi ample mişcări revoluţionare, unele extrem de violente. Aceasta, explică autorul unui studiu dedicat subiectului, anume istoricul Mihai Gligor de la Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, datorită faptului că după prăbuşirea imperiului austro-ungar, s-a creat un vid de putere şi poporul nu a mai avut răbdare să aştepte rezolvarea problemelor sale vitale.
Revoluţia ţărănească
Poporul a profitat de situaţia existentă, trecând, ca un taifun, să-şi facă singur dreptatea, dezlănţuind o adevărată revoluţie ţărănească. Astfel că, în comitatul Alba Inferioară şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, lupta ţăranilor s-a îndreptat, mai ales, spre autorităţile locale vinovate de abuzurile făcute cu familiile de ţărani, care fuseseră trimişi în război să lupte... „pentru împărat şi patrie". De aceea ţăranii răsculaţi i-au atacat, cu predilecţie pe notarii cercuali, alungându-i din locuinţele lor, pe care apoi le-au devastat - fără a ţine cont de naţionalitatea proprietarilor. Oamenii au atacat concomitent şi alţi funcţionari de stat, precum secretarii cercuali, prim
