Autori cunoscuti, de la romancieri, eseisti si critici literari, la specialisti in cele mai diverse domenii, se vor intilni cu cititorii in cadrul primei editii a Salonului de Carte Bookfest Timisoara, eveniment ce va avea loc intre 15 si 17 martie. Intre invitatii Salonului de Carte se numara Horia-Roman Patapievici, Varujan Vosganian, Radu Paraschivescu, Daniel Daianu, istoricul american Larry Watts, criticul literar Daniel Cristea-Enache, antropologul Hanna Bota.
Horia-Roman Patapievici, presedintele Institutului Cultural Roman si unul dintre cei mai importanti autori ai Editurii Humanitas, va fi prezent la Bookfest simbata, 17 martie, incepind cu ora 16.30, in cadrul unui eveniment gazduit de Mircea Mihaies.
Cu jumatate de ora inainte, tot simbata, 17 martie, de la ora 16.00, scriitorul Varujan Vosganian isi va lansa, in cadrul salonului, volumul Cartea soaptelor (Polirom, 2009) – o carte primita excelent atit de criticii autohtoni, cit si de cititori, recompensata cu distincii literare importante si careia i se contureaza deja un destin international spectaculos.
Scriitorul, publicistul si excelentul traducator Radu Paraschivescu, de asemenea unul dintre cei mai importanti autori ai Editurii Humanitas, va fi si el prezent la Bookfest Timisoara: vineri, incepind cu ora 17.00, isi va lansa, alaturi de Adriana Babeti, cea mai recenta carte, Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian, iar simbata, de la ora 17.30, va discuta, alaturi de Dana Craciun, despre cea mai recenta traducere a sa, Oameni din Dublin, de James Joyce.
Si cel mai nou titlu semnat de apreciatul economist Daniel Daianu, fost ministru de Finante si presedintele Societatii Romane de Economie, va fi lansata de Bookfest Timisoara: joi, 15 martie, incepind cu ora 17.00. Despre volumul Cind finanta submineaza economia si corodeaza democratia, aparut in ur