Consider, tovarăşe procuror, că orice putere politică absolută este o pedeapsă cerească pentru un grav păcat originar; cred că orice religie sau sistem filozofic ce acceptă degradarea sa în ideologie politică sau revoluţie devine automat o utopie demonică, fiindcă orice vis de a crea o societate sau un om nou prin teroare, minciuni sau crime nu este decît un lung proces de inorcizare prin izgonirea a tot ce este sacru în oameni şi în lume; [...]„libertatea, dreptatea, fraternitatea“ nu sînt nişte simple lozinci ale unor revoluţii burgheze, franco-americane, ele sînt condiţii, metode şi scopuri sociale ce ne împiedică să devenim fiare sau, mai rău, sclavi; oricine le eludează sau încearcă să le falsifice întoarce istoria spre legile peşterilor şi morala haitelor flămînde; fiindcă nimic nu e întîmplător în această lume, materia e egală şi identică cu spiritul, ambele fiind inferioare sintezei lor pe care nu o cunoaştem, dar care ne cunoaşte; de aici privită, Istoria îmi apare ca un gigant cuprins de slăbiciunea de a visa utopii, omenirea e foarte grav bolnavă, medicamentele folosite sînt mincinoase şi iluzorii, majoritatea doctorilor sînt nebuni, spitalul întreg e minat, fiecare suflet şi fiecare monadă de luciditate au ajuns o rană purulentă, dureroasă, incurabilă; şi totuşi, procurorule, nu trebuie să uităm că buruienile, ciupercile, lichenii şi lichelele fac parte din ecologia brazilor, că în marile oraşe, numărul oamenilor e strict egal cu cel al şobolanilor din subsoluri, că frica şi foamea sînt cele două stihii malefice ale omenirii, că răul de clasă există, nici religiile şi nici revoluţiile nu au reuşit să stingă ura dintre cei bogaţi şi cei săraci, dintre cei puternici şi cei slabi, cei care aplaudă forţaţi şi cei care sînt forţaţi să fie aplaudaţi; nu trebuie să uităm, mai ales, că libertatea în sine nu există decît în raport cu tine însuţi, dar Libertat