Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cruciadă antitutun

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 9 martie 2012 ·

În urmă cu 50 de ani, mai precis pe 6 martie 1962, Royal College of Physicians din Londra dădea publicităţii primul raport cu privire la consecinţele nefaste ale fumatului. Potrivit lastampa.it, la acea vreme, raportul a declanșat o adevărată revoluţie. De remarcat că, pentru a-l prezenta, cercetătorii au avut o iniţiativă destul de îndrăzneaţă: au organizat o conferinţă de presă. Până la acea vreme, nimeni nu demonstrase că ar exista o legătură între fumat şi tumorile la plămâni. La momentul studiului, 70 la sută dintre bărbaţii din Marea Britanie şi 40 la sută dintre femei fumau, indiferent că era vorba de politicieni sau de oameni de rând. În aceste condiţii nu era deloc simplu să explici unei ţări întregi că era momentul să schimbe macazul.

Postul de televiziune BBC a retransmis recent un reportaj, care includea şi o serie de interviuri realizate pe stradă. „Sincer să fiu, sfârşitul vieţii fiecăruia dintre noi depinde mai mult de Cel de Sus decât de producătorii de ţigări“, spunea un domn cu părul cărunt. Un alt domn, întrebat dacă, având în vedere riscurile pentru sănătate, chiar merită să fumeze, a răspuns cu convingere: „Bineînţeles că da. Toţi murim mai devreme sau mai târziu, aşa ca viaţa trebuie trăită“. Raportul dat publicităţii de Royal College of Physicians a stârnit o mulţime de controverse. În 1965, a fost interzisă difuzarea de reclame la televizor, iar din 1971 au fost introduse pe pachete mesaje de tipul „Fumatul dăunează grav sănătăţii“. Iar această cruciadă pornită împotriva fumatului a avut ceva sorţi de izbândă: în prezent, procentul de fumători din Marea Britanie a ajuns la 21 la sută. Însă în opinia lui John Britton, coordonatorul studiului publicat de Royal College şi director al Centrului de studii pentru controlul fumatului, lupta împotriva fumatului nu s-a terminat aici. „În multe ţări, abia acum începe să fie dezbătută această probl

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 31 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 30 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 13 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°