Hochei pe gheaţă. Cei care l-au cunoscut pe fostul internaţional român, care a participat la prima ediţie a JO pentru hocheiul românesc, îl descriu drept o persoană glumeaţă, mereu cu zîmbetul pe buze.

Hocheiul din vremea lui Anton Crişan are arome diverse. Are poze pixelate sepia şi alb negru în care feţele nu se disting prea bine. Echipamente, patine şi nişte oameni pe gheaţă. Probabil pozele din copilăria de la Sebeş a lui Anton Crişan sînt şi mai neclare. La fel ca vremurile de atunci. S-a născut la începutul lui 1942, pe 17 ianuarie, parcă predestinat pentru sportul care-i va ocupa aproape toată viaţa. La 13 ani a descoperit crosa, pucul şi gheaţa naturală în oraşul natal. Cinci ani mai tîrziu ajungea în Capitală, la Steaua, club pe care nu l-a părăsit decît atunci cînd a renunţat la sportul ce l-a însoţit în diversele perioade ale vieţii. "El mi-a arătat ce înseamnă clubul Steaua!", îşi aminteşte fostul mare handbalist Vasile Stîngă.

"A fost un mare portar!"

Unsprezece ani a apărat poarta Stelei, cu meciuri extraordinare, dar şi cu meciuri mai puţin bune. În tot acest timp s-a bucurat imens alături de colegii săi pentru cele 13 titluri naţionale şi pentru cele 6 Cupe ale României. A fost selecţionat şi în echipa naţională, iar la 22 de ani participa la Jocurile Olimpice de la Innsbruck, prima oară cînd hocheiul românesc reuşea să fie prezent la un astfel de eveniment. "Toni a fost un mare portar. Din 1963, cînd a debutat în echipa naţională, zece ani nu l-a mai scos nimeni din poartă. Abia apoi, cînd a apărut noua generaţie de portari, cu Huţanu, Netedu, Barta, Toni şi-a pierdut postul de titular", spune Eduard Pană, ex-secretar general al FR Hochei pe Gheaţă şi fost coechipier la "naţionala" României.

Poveştile din acea perioadă sînt multe, iar Toni Crişan le depăna celor care aveau răbdarea să-l asculte. "Ne-a povestit că la un meci