Aceste locaţii trebuie reabilitate, altfel rămân doamnele noastre nearanjate! Coaforul e forul suprem al păruielilor de tot felul.
Dar nu ca cele întâmplate recent, cu împuşcături. Aici femeile se iau de păr, se smotocesc de bună voie, îşi bagă capul sub tot felul de „căldări” electrice. Aici femeile se schimbă (doar capilar!), intră brunete, ies blonde, intră blonde, ies roşcate, intră pletoase, ies aproape rase…
La coafor cucoanele au ocazia unor discuţii intelectuale, rasate, de înalt nivel (funcţie de cum sunt reglate scaunele). Despre bârfe, şuşanele, nici vorbă. Nici vorbă să nu existe! Trimis de actuala mea soţie şi viitoarea mea văduvă să ţin rând, până îşi face ea manichiura (cu mâna) şi pedichiura (cu piciorul?), am asistat şi ascultat, involuntar la discuţiile din incintă. Incitante, de altfel…
O cucoană căreia, după zisele lui Coşbuc, pe umeri pletele‑i curg râu, mlădie ca un sac de grâu, se adresa vecinei de scaun: „Auzi dragă, decât singură, mai bine să ai un suflet, acolo, lângă tine. Al meu e blând şi ascultător, nu iese din vorba mea! Îmi mai trage câte o labă când se enervează, dar în rest e cuminte, mănâncă tot ce‑i dau şi doarme în pat cu mine.”
M‑am gândit automat la rezistenţa acelui pat, la sufocat, la loviturile în plex, în cazul unui eventual sex…
„Da’ să‑l vezi pe‑al meu! E dolofan, mânca‑l‑ar mama, e tot numai o mustaţă, mă întâmpină la uşă şi sare pe mine!” zice ocupanta celuilalt scaun, o duduie cu nasul cât o gutuie, cu părul ca un smoc şi ţâţe ioc!
Am căscat ochii, ca‑n boala lui Basedow, până a completat că…„E foarte curat şi face numai la cădiţă!” Asta era, vorbeau de motanii lor!
Dar câte nu mi‑a fost să aud! Comentarii şi ştiri, de să te tot miri! Chiar dacă doamna mea se coafează azi, vin şi mâine să‑i ţin rând! E o delectare!
Aceste locaţii trebuie reabilitate, altfel rămân doamnele noa
