Popor abisal: 86 la sută ne declarăm creştini pravoslavnici, 91 la sută ne rugăm să se reintroducă pedeapsa cu moartea. Batem mătănii, ne dăm cu capul de moaşte, ticluim acatiste, dar n-am refuza nici o execuţie, cu condiţia să fie în direct, la o oră de varf şi cu tombolă.
O jigodie intră într-un coafor, îşi împuşcă nevasta, mai trage în alţi şapte oameni, ca să fie sigur că n-a făcut drumul degeaba, apoi se dă amnezic, declară că pistolul s-a declanşat din greşeală în fiecare dintre victime, pe rând, şi face pe nebunul, crezând c-ar fi mai câştigat la balamuc decât în puşcărie. Vai de viaţa lui!
Nu putea scăpa presa aşa o pleaşcă sângeroasă. S-a încins opinia publică şi a pus de-o miuţă juridică: ce facem cu criminalul? Îl lapidăm, îl spânzurăm, îi înfigem un glonte-n ţeastă, îi facem o injecţie letală, îl punem pe scaunul electric? (Apropo de gadgetul ăsta american. După ce s-a inventat şi a ajuns un must have, hop şi împăratul Abisiniei la New York, ca să achiziţioneze ultima cucerire a ştiinţei şi tehnicii. L-a plătit, i-au împachetat frumos scaunul electric şi, când a ajuns cu el acasă, a pus să i se facă proba. A constatat că-şi fericise supuşii cu de toate, dar nu le-a tras curent electric. Ingenios şi econom, majestatea sa n-a aruncat obiectul, ci l-a transformat în tron).
Cu ce să începem? Cu codul lui Hamurabi? "Dacă o casă se prăbuşeşte şi omoară fiul proprietarului, va fi executat, în compensaţie, fiul dulgherului". Cam aşa sună şi legea talionului: "Viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte" (Levitic 24,30). Dar legea talionului n-a fost niciodată aplicată ad litteram. S-a "lucrat" mai ales cu compensaţii materiale. Dacă "ochi" şi "dinte" are pentru fiecare o valoare diferită, viaţa e cea mai potrivită pentru a ilustra principiul justiţiei naturale. De unde şi vorba lui rabbi Hilel: "Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face
