PSD vrea referendum pentru aderarea Moldovei la Uniunea Euroasiatică, noi detalii în cazul răpirii minorului de 17 ani, PCRM nu vor recunoaşte viitorul preşedinte sunt doar câteva subiecte de astăzi.
Sunt ţinuţi ore în şir în toalete, nu li se oferă suficientă apă de băut, duc lipsă de haine şi scutece. Se întâmplă la internatul pentru copii cu deficienţe mintale din Orhei. O situaţie de groază pe care autorităţile o consideră, însă, normal, anunţă PublikaTV.
PSD vrea referendum pentru aderarea Moldovei la Uniunea Euroasiatică, mai anunţă PublikaTV. Referendum în problema aderării Moldovei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Asta vrea Partidul Social Democrat. Pentru organizarea referendumului, liderii social-democraţi se adună astăzi la prima şedinţă a Grupului de Iniţiativă în vederea iniţierii campaniei de strângere semnături de la populaţie.
La ProTV aflaţi noi detalii în cazul răpirii minorului de 17 ani. „Baiatul a urcat de bună voie în maşină". Cei doi suspecţi reţinuţi pentru că ar fi răpit un băiat, acum două zile, se declară nevinovaţi. Ei afirmă că minorul a urcat de bună voie în maşină. Cu toate acestea, ambii au fost arestaţi preventiv pentru 10 zile.
TRM anunţă că PCRM nu vor recunoaşte viitorul preşedinte. Liderul PCRM Vladimir Voronin a declarat că partidul pe care îl conduce nu va recunoaşte viitorul preşedinte al Republicii Moldova. Asta pentru că viitorul şef al statului va fi ales de deputaţii unui Parlament, care potrivit comuniştilor, trebuia dizolvat acum câteva luni.