Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou protest împotriva ACTA la Slatina

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 martie 2012 ·

Prezenţă slabă la cel de-al treilea protest de la Slatina împotriva aplicării Acordului Internaţional Anti-Contrafacere (ACTA) planificat a avea loc sâmbătă, 10 martie. În ciuda numărului dezamăgitor de participanţi, organizatorii acţiunii au promis că vor continua să atragă atenţia paşnic asupra pericolului reprezentat de acordul internaţional semnat şi de ţara nostră la începutul anului.

La mişcarea de protest planificată a avea loc pe esplanadă începând cu orele 17.00 au participat efectiv un număr infim faţă de câţi anunţaseră că vor veni pentru a-şi exprima opinia faţă de ACTA. Purtând pe faţă măşti de hârtie sau din plastic inspirate din filmul “V for Vendetta”, dar şi stikere lipite pe gură pe care era înscris cuvântul “ACTA”, participanţii - deşi puţini – au protestat în mod paşnic.

“Oamenii nu îşi dau de ce ar putea aduce cu sine aplicarea acestui tratat ACTA. Singurul loc unde oamenii se mai pot exprima liber, adică pe Internet, va deveni de domeniul trecutului. Este păcat că cei care folosesc zi de zi această modalitatea a Internetului de a relaţiona cu ceilalţi nu îşi găsesc timp să susţină acest lucru timp de 30 de minute. ACTA este un pericol la adresa dreptului de exprimare şi noi nu vom renunţa la acţiunile de protest până când cei care ne conduc nu vor anunţa că ţara noastră renunţă la acest accord pe care l-au semnat în luna ianuarie”, a declarat unul dintre susţinătorii mişcării anti-ACTA de la Slatina.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Cei care se opun aplicării tratatului ACTA susţin că acesta este, de fapt, o ameninţare la adresa drepturilor utilizatorilor de Internet şi că îngrădeşte dreptul la libera exprimare a cetăţenilor. Printre motivele invocate împotriva implementării acordului se află și faptul că proprietarii drepturilor de copyright vor avea posibilitatea să obţină informaţii private despre orice utili

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 9 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 30 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°