Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arme letale împotriva focului

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 10 martie 2012 ·

Mai multe autospeciale pentru lucrul cu spumă şi apă au intrat de vineri în dotarea Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din Oltenia. Ele se alătură altor 15 autospeciale complexe de intervenţie şi două autospeciale de cercetare achiziţionate în cadrul unui proiect european în valoare de 12 milioane de euro. Trei preşedinţi de Consilii Judeţene din Oltenia, Dolj, Gorj şi Vâlcea, au fost vineri prezenţi la Craiova, la prezentarea autospecialelor care vor reduce semnificativ timpul de intervenţie al pompierilor.

Doljului i-au revenit cinci bucăţi, iar celorlalte judeţe - câte patru. Investiţia a fost posibilă datorită unui proiect obţinut de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia, formată din cele cinci judeţe, în valoare totală de aproape 12 milioane de euro.

Proiectul urmăreşte îmbunătăţirea capacităţii de răspuns în situaţii de urgenţă prin reducerea timpului de intervenţie pentru acordarea primului ajutor calificat şi pentru situaţii de urgenţă. Potrivit oficialilor prezenţi la eveniment, în mediul rural timpul de intervenţie se va reduce de la 35-40 de minute la 12 minute, iar în oraşe, de la 20 la opt minute. Cu banii din proiect, Asociaţia va achiziţiona în total 44 de echipamente specifice, din care 21 de autospeciale cu spumă şi apă, două autospeciale pentru cazuri de accident nuclear sau chimic, deja cumpărate, câte una pentru Dolj şi Vâlcea, cinci autospeciale pentru descarcerări grele, 15 autospeciale complexe pentru intervenţie şi un centru mobil de comandă şi control. Mai multe autospeciale pentru lucrul cu spumă şi apă au intrat de vineri în dotarea Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din Oltenia. Ele se alătură altor 15 autospeciale complexe de intervenţie şi două autospeciale de cercetare achiziţionate în cadrul unui proiect european în valoare de 12 milioane de euro. Trei preşedinţi de Consilii Judeţene din O

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum o ora
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 52 minute
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 58 minute
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Nicuşor Dan, declaraţie surprinzătoare: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei

Mediafax acum 20 minute
„Eu am spus de foarte multă vreme - este o chestiune de mobilizare, sunt alegeri într-un singur tur. Există două bazine mari în Bucureşti - unul anti-PSD sau de dreapta şi unul PSD sau de stânga. În interiorul acestor bazine fiind mai mulţi candidaţ

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum o ora
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Mai multe companii din industria auto din Arad au anunţat concedieri colective. 450 de angajați, trimiși în șomaj

G4Media acum 59 minute
Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producătorii de compo

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 2 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie (VIDEO)

Ziua Constanta acum 21 minute
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

11°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°