Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Minerii şi Valea/Şi-au pierdut răbdarea“? E, nu chiar pe toată

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 martie 2012 ·

În urma negocierilor cu reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, liderii minerilor din Valea Jiului au ajuns la un consens, urmând ca detaliile înţelegerii să fie făcute publice luni, 12 martie 2012, anunţă, într-un comunicat, Ministerul Economiei. „Astfel, s-au creat premisele stingerii conflictului de muncă şi a reluării activităţii din această seară“, spuneau, ieri, oficialii.

Măsurile convenite la Bucureşti în vederea stingerii conflictului vor fi anunţate „după ce acestea vor fi validate, prin decizii legale, ale conducerii CNH şi sindicatului «Muntele»“.

Ministrul Bode le mulţumeşte minerilor

În acelaşi comunicat, ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Lucian Bode, precizează că „le mulţumeste liderilor de sindicat pentru disponibilitatea de care au dat dovadă minerii din Valea Jiului, înţelegând pe deplin că soluţiile rezultă doar în urma dialogului“.

Ce vor minerii: spor de periculozitate mai mare

Minerii au protestat cinci zile pentru a obţine mărirea sporului de periculozitate, şi se pare că problema s-a rezolvat, dar nu se ştie concret în ce fel.

Salariul minim pe economie a crescut de la 600 la 700 de lei şi, potrivit legislaţiei şi Contractului Colectiv de Muncă, la fel trebuia să se majoreze şi sporul de periculozitate.

Potrivit liderului de sindicat Petre Nica, într-un final, banii s-au găsit în bugetul Companiei Naționale a Huilei. Și asta după ce reprezentanții MInisterului Economiei au refuzat să deblocheze acești bani. Pentru rezolvarea doleanțelor, minerii din Valea Jiului au protestat timp de cinci zile. În cea de-a patra zi de revoltă, lucrurile au degenerat în îmbrânceli cu jandarmii și în blocarea, pentru câteva ore, a DN 66.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 13 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 56 minute
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°