Cînd Isadora dansa,recenta premieră de la Teatrul Odeon din București (regia, coregrafia şi costumele: Răzvan Mazilu) este un spectacol despre dimensiunea umană a geniului, despre granițele limbajului și despre dificultatea transmiterii esenței dansului de-a lungul istoriei.

Textul lui Martin Sherman (When She Danced, suportul literar al spectacolului) ne vorbește despre o Isadora Duncan de dincoace de mit, o Isadora copleșită de probleme cotidiene, sfîșiată de amintirea morții copiilor ei, dar identică mereu cu esența artei sale; o Isadora care are un singur partener de dans pe măsura sa: spațiul îngust și fragil dintre viață și moarte.

Piesa este construită pe rețeta Turnului Babel, fiecare personaj – fie că ne referim la Isadora Duncan (Maia Morgenstern), Serghei Esenin (Mihai Smarandache), Mary Desti (Rodica Mandache), Miss Belzer (Oana Ştefănescu), Jeanne (Jeanine Stavarache), Christine (Monica Petrică), Luciano Zavani (Mircea Constantinescu), sau Alexandros Eliopolos (Vlad Logigan/ Andrei Runcanu) – vorbește pe propria limbă, încercînd să se insereze în zona de înțelegere a celorlalți. Auzim cuvinte în engleză, rusă, suedeză, franceză, italiană. Întrebarea cheie referitoare la această piesă este: de ce acest amalgam de limbi, de ce acest Turn Babel? Cheia ar putea fi găsită în prezență tăcută, non-verbală a „imaginii Isadorei care dansa”, întrupată de prezența Monicăi Petrică: dansul trebuie să rămînă în sfera tăcerii și, după expresia personajului Isadora, interpretat de Maia Morgenstern, în zona „ascultării inimii”.

Există un alt moment în spectacol care poate deschide poarta spre descifrarea misterului „din turn”: după ce tot spectacolul îl auzim pe Esenin (interpretat de Mihai Smarandache în cheia unui realism poetic, care ne duce cu gîndul la rădăcinile autentice ale poeziei geniului rus), la final el va rosti, în limba