Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Viziru a depus plângere la DNA privind preselecţia Eurovision. Dan Manoliu,TVR: "Este ca o telenovelă"

Publicat in Gandul, sâmbătă 10 martie 2012 ·

Cântăreţul Lucian Viziru a depus plângere la DNA privind organizarea preselecţiei pentru Eurovision de către Televiziunea Română, managerul de proiect Dan Manoliu apreciind că acest demers este ca o telenovelă şi susţinând juriul care a făcut preselecţia.

Presa a scris sâmbătă că Lucian Viziru a depus o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) privind modul în care TVR a organizat preselecţia pentru Eurovision, la care s-a înscris şi el. Piesa lui Lucian Viziru nu a fost selectată printre cele 15 care intră în concurs la selecţia naţională pentru Eurovision, ce va avea loc sâmbătă seară, de la ora 21.00.

Fostul solist al trupei Gaz pe Foc ar fi cerut ca România să fie descalificată anul acesta la Eurovision, pentru că au fost artişti favorizaţi la preselecţie, prin prezenţa în juriu a unor reprezentanţi ai unor case de discuri - Sorin Sfârlea de la Universal Music, casă cu care are contract Cătălin Josan, şi Cătălin Muraru, de la Roton, casă cu care are contract Keo, unul dintre compozitorii piesei interpretate de Josan, care s-a clasat pe primul loc în urma preselecţiei. Viziru ar mai fi spus că trupa Mandinga, a cărei piesă compusă de Costi Ioniţă s-a clasat pe locul al doilea în urma preselecţiei, nu avea dreptul să treacă de audiţii. "Cătălin Josan şi Mandinga au avut pile în juriu, de aceea au mers mai departe. Este clar că între ei se va da bătălia de sâmbătă, căci sunt singurii participanţi cunoscuţi", spune Viziru, potrivit apropo.ro.

"Problema mea nu e cu compozitorii sau cu interpreţii. Mă deranjează nesimţirea cu care organizatorii au permis juriului să blocheze accesul în concurs al pieselor pop-rock în favoarea manelelor house produse chiar de către membrii juriului. Nu înţeleg de ce s-a schimbat regulamentul pentru copiii caselor de discuri gen Cătălin Josan, care nu a fost în stare să-şi completeze dosarul în timp util.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 3 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 38 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 4 ore
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 6 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°