Vlad Hogea Cat am fost deputat, din 2000 pana in 2008, am facut milioane de pasi prin Casa Poporului... Fascinat de maretia si unicitatea ei... Mandru de superba creatie (fie ea si controversata!) a generatiei anterioare... Pacalit, in primele saptamani, de coridoarele ei interminabile, prin care, lipsit de firul Ariadnei, ma pierdeam cu usurinta... Apoi i-am invatat harta, aproape pe dinafara... Cu scurtaturi ingenioase si cotloane nestiute... Dar, ca orice muritor, mi-am atins limitele: urcam pana la etajul 7 si coboram doar pana la S2... Stiam ca sunt nu-stiu-cate niveluri dedesubt, dar n-aveam voie sa-mi bag nasul pe acolo, asa ca n-am incercat... Si nici pe cladire n-am urcat, ca sa inalt steagul acela de 22 de metri (care a fluturat o vreme, apoi s-a potolit!)...
Dar Casa Poporului (sau Casa Republicii, ori Palatul Parlamentului, cum ii zice mai nou, mai ales ca functioneaza acum ambele Camere – cea inferioara, din 1994, si cea superioara, din 2004) reprezinta mult mai mult de atat... Nu e vorba aici doar de abscisa materiala, ci si de ordonata spirituala. Sa ma refer, totusi, la prima (pentru ca la a doua e mai potrivit sa reflectam, solitari, fiecare dintre noi): lungime – 270 metri; latime – 245 metri; inaltime – 178 de metri, din care 86 metri (pe 12 niveluri, peste cota 0) si 92 metri (adancime sub nivelul solului – unde se gasesc si doua adaposturi antiatomice si un by-pass de metrou, sub forma unui tunel mai mic, pentru electrocar); suprafata construita la sol – 66.000 metri patrati; suprafata totala: 330.000 metri patrati (pe 23 de corpuri – sau ”tronsoane” de cladire). Resurse umane: sute de arhitecti si ingineri, plus vreo 20.000 de muncitori. Investitie financiara: circa 4 miliarde de dolari (potrivit unei estimari datand din 2006). Drept pentru care Casa Poporului figureaza cu trei recorduri in World Records Academy – pentru cea ma
