Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reîncepe fotbalul din judeţ

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 10 martie 2012 ·

În acest sfârşit de săptămână, sâmbătă şi duminică, se pune în mişcare şi caravana fotbalistică a judeţului Bihor. Astfel, după o pauză de trei luni şi jumătate, competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor se reiau în acest weekend cu jocurile din prima etapă din retur.

În Liga a IV-a Team Sport sunt programate, sâmbătă şi duminică, jocurile etapei a XVI-a.

Liderul clasamentului, după disputarea turului de campionat, Tricolorul Alparea, va evolua sâmbătă, cu începere de la ora 14, la Uileacu de Beiuş, cu Poiana Budureasa, echipă situată pe locul VII.

La egalitate de puncte cu liderul clasamentului, Crişul Sântandrei, de pe locul II, are programat meci tot în deplasare în acest weekend, la Salonta, cu CF Liberty, echipă situată însă în partea inferioară a ierarhiei, pe locul XV, penultimul. Partida de la Salonta va avea loc duminică, de la ora 16.

Cu un punct mai puţin decât primele două clasate, Kinder Junior Paleu, de pe poziţia a III-a, se deplasează duminică la Voivozi, pentru jocul programat în compania ultimei clasate, Viitorul Popeşti.

Aşadar, chiar dacă vor evolua în deplasare, primele trei echipe din Liga a IV-a par a avea jocuri la îndemână şi îşi pot consolida poziţiile din clasament. Pentru ca tacâmul să fie complet însă, şi formaţia de pe locul IV, Victoria Avram Iancu, va juca tot în deplasare în această etapă, duminică, la Vaşcău, cu Biharea

Liga a IV-a Team Sport, Etapa a XVI-a (prima a returului):

Sâmbătă:

Ora 13 Crişul Aleşd - Locadin Ţeţchea

Ora 14 Poiana Budureasa - Tricolorul Alparea

Ora 16 CSC Sânmartin Mădăras - Viitorul Borş

Duminică:

Ora 14 Viitorul Popeşti - Kinder Junior Paleu

Ora 14 Biharea Vaşcău - Victoria Avram Iancu

Ora 14 Stăruinţa Săcueni - CSO Ştei

Ora 16 CF Liberty - Crişul Sântandrei

Ora 16 Luceafărul II Oradea - Cetatea Biharia

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit

Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidaţii care pot duce spre recesiune. Să eliminăm cheltuieli inutile, să aducem companiile de stat sub un anumit control. Vom ajunge să creştem taxe şi impozite / Probabilitatea să se amâne PNRR, foarte scăzută

News.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan avertizează, în contextul în care România a ajuns la un deficit bugetar de 9,3%, că sunt ”trepidaţii la nivel global” care pot genera o nouă criză financiară. ”Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobân

O țară europeană intenționează să trimită deținuți în Kosovo din cauza suprapopulării penitenciarelor: „Ne inspirăm din modelul Danemarcei”

Libertatea acum 3 ore
Belgia explorează posibilitatea de a transfera deținuți într-o închisoare din Kosovo începând cu 2027, ca soluție pentru supraaglomerarea penitenciarelor. Ministrul belgian al Justiției, Annelies Verlinden, a anunțat că au fost inițiate discuții în

Bărbat, amendat cu 500 de lei şi dus la Poliţie după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei şi a fost dus la Poliţie, încătuşat, după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Superliga – play-off: Universitatea Cluj a învins CS Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind de la 0-1

News.ro acum 4 ore
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0. Clujenii au ratat două ocazii mari în minutele 5 şi 7, ambele prin Thiam,

Papa Francisc a fost înmormântat. Ce urmează acum?

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a fost înmormânat astăzi, într-o ceremonie care a atras sute de mii de credincioști și peste zeci de lideri din toată lumea. Epoca celui cunoscut drept „papa săracilor” s-a încheiat, după ce sicriul cu trupul său a fost depus în bazili

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum 4 ore
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 7 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 7 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Vremea

București
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

dum.

6°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
dum.

7°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°