La mijlocul secolului trecut, speranţele României în cucerirea unor titluri olimpice s-au legat de numele unor mari atlete.

După reuşitele Iolandei Balaş, la înălţime (1960 şi 1964) şi Mihaelei Peneş, la suliţă (1964), la ediţia mexicană a fost rândul Liei Manoliu şi Vioricăi Viscopoleanu să reuşească o „dublă".

Născută la Chişinău, la 25 aprilie 1932, Lia Manoliu a început să practice sportul oscilând între mai multe discipline. A jucat volei şi baschet, tenis şi tenis de masă. Cu toate că nu era atât de spectaculos, în absenţa mingii, a ales în cele din urmă atletismul, specializându-se în aruncarea discului.

A concurat până la 40 de ani

Cunoscută pentru rigurozitatea ei, pentru viaţa sportivă pe care o ducea, a reuşit să concureze până la 40 de ani, participând la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice! O performanţă extraordinară, care a fost menţionată în Cartea Recordurilor şi care a fost mai apoi egalată, la noi, de canotoarea Elisabeta Lipă.

Medaliată cu bronz la ediţiile din 1960 (Roma) şi 1964 (Tokyo), a reuşit să obţină titlul olimpic în 1968, la Ciudad de Mexico - a ocupat locul 6 în 1952 (Helsinki), respectiv 9 în 1956 (Melbourne) şi 1972 (München). În finala victorioasă, discul lansat de Lia Manoliu a zburat 58,28 metri, în urma româncei clasându-se Liesel Westermann (Germania / 57,76 m) şi Jolan Kleiber (Ungaria / 54,90 m).

A primit trofeul „FairPlay"

Pasionată de sport, a rămas dedicată acestuia şi după ce a renunţat la competiţie. A dovedit aceeaşi capacitate organizatorică, motiv pentru care a fost promovată imediat în organismele internaţionale.

Distinsă cu Trofeul „Fairplay", de către UNESCO, în 1973, precum şi cu Ordinul Olimpic „Colanul de Bronz", în 1975, a devenit membru al Comisiei pentru Academia Olimpică din cadrul CIO, membru al Comitetului Executiv al Asociaţiei Comitetelor Olimpice Naţiona