Celula mortii din Penitenciarul de pe Popa Sapca este mai mult decat o amintire. Este o durere. Una pe care nu avem voie sa o uitam. Este cicatricea unui sistem criminal, care a ucis intelectuali, a bagat in inchisori spuma tinerilor vremii, fii si fiice din familii educate, cu omenie, fie ca erau din medii „burgheze”, cum le numeau, fie ca erau din randul taranilor harnici, oameni instariti, care nu se supuneau regimului comunisto-stalinist, instalat dupa 1946.
Din Penitenciarul din Timisoara au fost dusi in Padurea Verde cei din grupul cel mai de temut, grupul de rezistenta anticomunista din Banat, condus de Uta, fost prefect de Severin, au fost ucisi prin impuscare si nu au nici macar un mormant! Au fost azvarliti unul peste altul, intr-o groapa comuna, iar acum in Padurea Verde, nici crucea lor nu este lasata in pace. Crucea este vandalizata, spre rusinea noastra! Vineri, Asociatia Detinutilor Politici, dar mai ales dna profesoara Silveanu, care merita toata cinstea si recunostinta orasului, a organizat o sfintire, cu preoti alesi de asociatie, pentru memoria luptatorilor anticomunisti crestini din Banat. Penitenciarul de pe Popa Sapca a fost gazda – muzeu a amintirilor fara de care nu ne meritam prezentul. Si nici viitorul! Romania condusa de securisti, de comunisti, de copiii si nepotiii lor, este uratita de fantomele celor care i-au ucis pe acesti oameni bravi. Bravi cum nu mai sunt! Bravi ca niste brazi, care au fost ucisi cum nici cainii nu sunt ucisi. Si pentru caini lumea mimeaza sau are, cu adevarat, mila.
Urmasii stalinistilor, in frunte cu Patapievici si Tismaneanu, cu toata gasca lor, ce joaca, perfid, rolul intelectualilor alesi - pe care si eu i-am crezut, prin anii ’90 - sunt acum oamenii lui Basescu, angajatul de Anver, angajatul regimului criminal, care si acum ucide suflete! M-am saturat de ei si de falsitatea lor ca de
