Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile terenurilor din Bucureşti nu au mai crescut din 2010. Vezi aici cât costă un metru pătrat!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 martie 2012 ·

Preţurile terenurilor din Bucureşti se vor menţine la nivelurile de la sfârşitul anului 2010, singurele zone care ar putea înregistra în acest an scăderi ale preţurilor, dar şi în ceea ce priveşte cererea, fiind cele periferice şi fără infrastructură, potrivit unui raport al The Advisers.

Compania de consultanţă imobiliară The Advisers apreciază că terenurile din zonele din Capitală în care au fost finalizate proiecte importante de infrastructură, respectiv Podul Basarab, pasajul Pipera şi două noi staţii de metrou (Parc Bazilescu şi Pajura), ar putea înregistra creşteri ale preţurilor şi ale cererii în acest an.

În 2011, preţurile s-au menţinut la nivelurile de la sfârşitul anului 2010, după doi ani în care pentru terenurile din zonele centrale şi semicentrale au avut loc scăderi semnificative.

Astfel, preţurile au ajuns la 400-450 de euro pe metru pătrat în zona Lujerului (faţă de 800-900 de euro în 2008 şi 350-400 de euro în 2004), la 450-500 de euro în cartierul Timpuri Noi (comparativ cu 1.200-1.500 de euro în 2008 şi 500-600 de euro în 2004) şi la 500-600 de euro în zona Progresului, de la 1.200-1.500 de euro cu patru ani în urmă şi 450-550 de euro în 2004.

Zona Barbu Văcărescu - Calea Floreasca rămâne printre cele mai scumpe, cu un nivel al preţurilor cuprins între 900-1.000 de euro la finele lui 2011, în scădere de la 1.400-1.600 de euro în 2008 şi cu mult peste valoarea de 600-650 de euro în 2004.

"Pentru 2012 ne aşteptăm la o continuare a stabilizării a pieţei, cu preţuri care se vor menţine la aceleaşi valori. Singurele zone care ar putea înregistra scăderi ale cererii şi preţuri mai mici sunt cele situate în afara oraşului, cu acces dificil şi fără infrastructură", se arată în raport.

În ceea ce priveşte cererea, analiştii The Advisers estimează o uşoară creştere, generată de dezvoltatorii de proiecte de birouri şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 34 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

UPDATE - Violenţe între un bărbat şi o femeie, în municipiul Iaşi/ Bărbatul are mai multe plăgi tăiate/ Femeia, găsită într-o maşină din care refuza să coboare, dar a fost convinsă de negociatori / Dosar penal pentru tentativă de omor

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje medicale intervin, luni seară, pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care se află într-o maşină, în municipiul Iaşi, şi care este înjunghiată în piept, a anunţat ISU Iaşi. Ulterior, Poliţia a precizat că a avut loc un conflic

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°