În ultimii ani, echipele din Occident au descoperit o mină de aur: cumpără pe bani puţini fotbalişti din Japonia şi Coreea de Sud pe care îi vând, ulterior, la preţuri mult mai bune.

„Singura chestie persană pe care am cumpărat-o a fost un covor. De fotbaliştii lor n-am auzit până acum". Declaraţia îi aparţine preşedintelui clubului Sturm Graz şi a fost făcută în 1998, când austriecilor le-a fost propus un jucător iranian, Mehrdad Minavand. Acesta a semnat cu Sturm, a jucat trei sezoane la Graz, însă afirmaţia iniţială a preşedintelui clubului reflectă perfect modul în care erau priviţi asiaticii în fotbalul european în urmă cu un deceniu.

Cum a luat Estul faţa Orientului Mijlociu?

Între timp, situaţia s-a schimbat radical, iar după America de Sud şi Africa, scouterii au descoperit o nouă piaţă atractivă, cea din Asia. Aşa se face că în acest moment foarte mulţi fotbalişti proveniţi de pe cel mai mare continent al lumii joacă în campionatele puternice ale Europei.

Bundesliga a fost prima întrecere importantă care şi-a deschis porţile pentru fotbaliştii din Asia. În 1997, trei iranieni, Ali Daei şi Karim Bagheri (Arminia Bielefeld) şi Khodadad Azizi (coechipier cu Dorinel Munteanu şi Jean Vlădoiu la Koln) i-au surprins plăcut pe nemţi. Încet-încet însă, numărul jucătorilor transferaţi din sud-estul Asiei l-a depăşit pe cel al fotbaliştilor proveniţi din Orientul Mijlociu. Motivul? Esticii sunt mai disciplinaţi, mai inteligenţi tactic şi dispuşi să accepte salarii mai mici în Europa, faţă de ce au acasă, din dorinţa de a progresa.

În schimb, în ţări precum Iran şi Arabia Saudită, chiar dacă sunt mulţi fotbalişti talentaţi, aducerea lor în Europa e îngreunată din motive financiare. Spre exemplu, în campionatul iranian, portarul echipei naţionale, Mohammad Rahmati, are un contract de un milion de dolari pe an la Esteghlal! Ia