Insula Hashima, numită şi Gunkanjima (care înseamnă „Navă de război“), este una dintre cele 505 insule nelocuite din Prefectura Nagasaki şi e situată la aproape 15 km distanță de oraşul Nagasaki. Potrivit ditadifulmine.ro, în perioada 1887-1974, această insulă era celebră pentru industria mineritului, aici aflându-se o mină de cărbune care contribuia la asigurarea energiei în prefectură şi în alte regiuni din Japonia. Hashima seamănă cu o navă de război, e o insulă gri şi în ruină, cu clădiri cu tencuiala căzută, scânduri rupte peste tot, ciment crăpat, betoane dărâmate, ziduri din cărămidă găurite, rugină, mormane de cioburi. La un moment dat, insula Hashima se putea mândri cu una dintre cele mai ridicate densităţi a populaţiei din lume: 835 de persoane pe hectar în 1959 (1.391 dacă se calculează doar cartierul rezidenţial). Mitsubishi a cumpărat insula în anul 1890 şi a început un proiect al cărui ţel era extracţia de cărbune de pe fundul mării. Au ridicat aici prima construcţie masivă din beton - un bloc de apartamente, în 1916, pentru a oferi cazare muncitorilor şi pentru a feri insula de taifunuri. Apartamentele muncitorilor erau ca un fel de celule pentru călugări, mici şi sufocante. Pe insulă mai erau şi o şcoală elementară şi un liceu, o sală de fitness, un cinematograf, un bar, un restaurant, o frizerie şi un spital, precum şi sediul Mitsubishi. De asemenea, pe insulă mai exista un templu budist şi sanctuar shintoist. Locuitorii erau împărţiţi rigid pe „caste“: pe de o parte erau minerii necăsătoriţi, separat de cei căsătoriţi şi cu familie, aceştia fiind la rândul lor separaţi de şefii de la Mitsubishi şi de profesori, care puteau beneficia de „favoarea“ de a avea o baie şi o bucătărie private. Supravieţuirea depindea total de resursele Terrei, atât pentru hrană, cât şi pentru alte bunuri materiale. Insula producea în exclusivitate cărbune şi, dacă nu prime