Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sentința prin care soția fostului procuror general al României a fost „albită” în dosarul mafiei imobiliare

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 martie 2012 ·

Notarul Safta Criste, soția fostului procuror general al României, Mircea Criste, a fost urmărită penal dosarul în privind afacerile cu terenuri cu acte false.Zece persoane au fost trimise în judecată. Safta Criste a fost scoasă de sub urmărire penală și a primit o amendă administrativă de 1.000 de lei. Instanța a anulat și această amendă, judecătorul anulând punct cu punct acuzele procurorului.

Ancheta din dosarul mafiei imobiliare a scos la iveală faptul că notarul Safta Criste a legalizat documente falsificate, folosite de escroci pentru a pune mâna pe terenuri. Potrivit procurorului, notarul a încălcat mai multe proceduri, obligatorii, în legalizarea actelor. Spre exemplu, procurorul a arătat că Safta Criste nu a certificat copiile depuse de persoana care s-a prezentat sub identitate falsă, nesocotind dispozițiile legale privind identificarea persoanei și a domiciliului celui care s-a prezentat sub numele fals de Berger Robert. De asemenea, Safta Criste a fost acuzată de neglijență și pentru că nu a cerut traducerea documentelor din limba maghiară în limba română, dar și pentru că nu a solicitat prezența unui interpret de limbă maghiară.

CNP-ul lui Trfu Schroth, folosit ilegal

În documentele de la dosar procurorul mai arată că, deşi notarul a încălcat din start procedura, actele au fost finalizate, iar de aici a urmat eroare după eroare. Ionelaş Cârpaci a început să caute clienţi pentru terenul luat cu acte false. Astfel s-a ajuns la Jabri Tabrizi, care a dat actele spre verificare notarului cu care lucrează, Ana Claici. Aceasta a descoperit că într-unul din documentele lui Robert Berger apare CNP-ul lui Trifu Scroth, ţiganul tranşat la Medicină. Potrivit procurorului Angelina Tufariu, Ana Claici i-a comunicat Saftei Criste că a apărut o greşeală, iar aceasta a încercat să repare erorile încălcând o serie de proceduri. „A întocmit o încheie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 49 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 27 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 25 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°