Grecia a obtinut o victorie majora, vineri, dupa ce majoritatea creditorilor sai au fost de acord sa accepte pierderi imense, in cadrul programului de schimb al obligatiunilor, evitand, cel putin pe moment, intrarea necontrolata in incapacitate de plata.
Ministrul Finantelor din Grecia a declarat ca 85,8 la suta din detinatorii privati au acceptat sa schimbe obligatiunile cu maturitate pe termen mai scurt cu unele pe termen lung, iar, cu ajutorul unor clauze de actiune colectiva, prin care vor fi fortati si alti creditori sa-si dea acordul pe program, se va ajunge la 95,7 la suta.
"Raspunsul (investitorilor - n.red.) a intrecut toate asteptarile si precedentele istorice", a precizat ministrul Finantelor, Evangelos Venizelos (foto). Grecia a propus schimbul a unor obligatiuni in valoare de 206 miliarde de euro. Astfel, peste 100 de miliarde de euro vor fi taiate din datoriile tarii.
Rezultatul acestui schimb va fi mai clar in urmatoarele zile, insa, cu siguranta, va ramane un moment de referinta in istoria uniunii monetare si este esential pentru rezolvarea crizei datoriilor care a inceput in Grecia in urma cu doi ani si a pus in amenintare existenta euro, sunt de parere analistii citati de The Wall Street Journal.
De asemenea, este un moment critic pentru Grecia, care va primi un moment de respiro si isi va asigura finantarea din partea Uniunii Europene si a Fondului Monetar International. Totusi, tara are in fata ani intregi de masuri de austeritate si recesiune, iar putini cred ca situatia arata mai bine in prezent.
Restructurarea va reduce valoarea obligatiunilor detinute de creditorii privati cu 53,5 la suta. Alti creditori majori ai Greciei sunt celelalte state din zona euro, care i-au imprumutat 53 de miliarde de euro, FMI, cu 20 de miliarde de euro, si Banca Centrala Europeana si celelalte banci centr