Profesorul ieşean Alexandru Stănilă a inventat clădirea pe arcuri şi telescoape, copiind sistemul de la maşinile de mare tonaj. Costă 500 euro/mp şi prototipul va fi construit anul acesta. Sursa: Irina Marinescu
1 /.
Un profesor ieşean a construit casa rezistentă la orice tip de cutremur. Ideea este genială şi banală în acelaşi timp: casa se comportă exact ca un camion care are suspensii şi care dansează pe pământ în caz de cutremur. La un seism mai mare de 6 grade pe scara Richter, casa se ridică de la pământ, iar telescoapele şi arcurile preiau undele seismice. Ar putea fi invenţia care ar schimba modul de percepere a cutremurelor, mai ales că locuinţa nu costă mai mult decât una obişnuită, cu temelie. Prototipul urmează a fi realizat anul acesta de o firmă de construcţii din Brăila.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Casa care nu se prăbuşeşte la un cutremur mare
A văzut un camion dansând pe arcuri
Profesorul Alexandru Stănilă a muncit ani de-a rândul până a reuşit să îşi perfecţioneze creaţia. Ideea i-a venit în timpul cutremurului din 1977, când a văzut cu ochii lui cum se prăbuşesc clădiri întregi. "Eram pe şantier şi am văzut cum undele seismice făceau să danseze un camion plin cu beton. La sfârşit, maşina a rămas în picioare, în timp ce clădirile se prăbuşeau. Mi-am dat seama că suspensiile sunt cele care îl menţin aşa şi mi-am spus că şi casele ar trebui construite la fel", îşi aminteşte profesorul ieşean.
"Practic, această casă este proiectată ca să reziste oricărui tip de cutremur. La un seism care depăşeşte 6 grade pe scara Richter, casa se ridică de la sol, iar undele sunt preluate de sistemul de telescoape şi arcuri. Casa dansează în aer, iar, după ce seismul trece, se reaşează pe pământ", explică profesorul Stănilă.
Te zgâlţâie, dar nu cade
Ideea este genială şi banală în ace