România are nişte comori apreciate mai mult de străini. Bisericile-cetăţi transilvane pot fi vizitate în special în excursii private. Sursa: AGERPRES
Dacă vă este dor de o incursiune în Evul Mediu, până să ajungeţi în Italia, Franţa sau Spania, puteţi vedea lucruri suprinzătoare chiar la noi în ţară.
România este una dintre puţinele ţări unde se găsesc biserici fortificate care sunt, pe deasupra, destul de bine păstrate. Iată de ce şapte din cele câteva zeci de monumente istorice de acest gen au fost incluse chiar în Patrimoniul UNESCO. Poate că acesta este motivul pentru care bisericile fortificate atrag mai mulţi turişti străini decât români.
Care este specificul acestor monumente săseşti şi secuieşti, presărate în judeţele din sudul Ardealului? Au fost construite de localnici în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, în centrul localităţilor şi în locuri relativ uşor de apărat de atacatori. Astfel, biserica îndeplinea atât un rol religios, cât şi unul militar, având fortificaţii, turnuri de clopotniţă transformate în donjon, ziduri prevăzute cu drumuri de strajă, sau fiind înconjurate de ziduri de apărare, asemeni unei mici cetăţi. Privite în ansamblu, acestea formează unul dintre cele mai dense sisteme de fortificaţii medievale păstate din Europa.
Prinţul Charles a poposit la Viscri
Cele mai cunoscute şi vizitate sunt cele din Biertan, Prejmer şi Viscri. Această din urmă localitate a devenit cunoscută în întreaga lume, după ce prinţul Charles al Marii Britanii şi-a cumpărat un conac, pe care îl vizitează în fiecare an.
Viscri
Ofertă săracă de circuite
Agenţiile sunt sărace în oferte de circuite pentru aceste cetăţi, în lipsa cererii.
Însă, un calcul se poate face la cerere. Un circuit de cinci zile cu patru nopţi de cazare la unităţi de 3 stele, cu mic dejun, l