Nu vreau sa sun exagerat de pesimist, dar am impresia ca traim intr-un univers in care vorbele au tot mai putina noima, valorile reale sunt sistematic maculate, iar simtul istoric agonizeaza. Despre acela moral, mai bine sa nu discutam. Este un simptom pe care l-as numi voluptatea ticalosiei. Cand un mare artist precum Dan Grigore este jignit impardonabil de un politician de circ, un demagog tupeist cultivat frenetic de influente (si nocive) statii de televiziune, lucrurile nu mai sunt deloc amuzante.
Citesc cu admirativa uimire textele lui Fundoianu publicate acum pe blogul Fondane. Textele romanesti ale tanarului Fundoianu (viitorul eseist, filosof si poet Benjamin Fondane, discipolul lui Șestov, prietenul lui Cioran, mort la Auschwitz) sunt mai actuale decat atatea efemeride pe cat de banale, pe atat de stridente ce ocupa paginile ziarelor fara a lumina in vreun fel lumea in care traim. Ba chiar dimpotriva. Retineti ca acest articol a fost scris cu peste doua decenii inainte de “Ferma animalelor” de Orwell. “Mocirla, cartoful, excrementul si fericirea”, in aceasta fetida sinteza vedea Fundoianu reteta perfecta pentru perpetuarea porcilor…
PORCUL
de B. Fundoianu (1921)
Din dicţionarul meu domestic
Porcul meu nu e vacă, nici cal şi nici asin: e porc. El ştie lucrul ăsta şi nu se supără. Câteodată e mai puţin modest cât un afiş. I se citeşte bucuria în ochi. Porcul meu e fericit că-i porc. Dacă ar fi încă prea nerod să jongleze cu metafizica (acest obicei exclusiv al altora), e cert că s-ar ruga în toată ziua: „mulţumesc, o, Doamne, că m-ai făcut porc şi nu vacă, [sau] cal, sau altfel de asin“. Dar porcul meu nu-şi ascunde orgoliul cum ai pune un inel într-o cutiuţă de catifea. E prea cinic.
Porcul n-are multe idei – ca şi oamenii. Şi-mi pare bine. Nu-mi place să mă regăsesc în toată lumea. Dar are câteva idei esenţiale: ideea-moc
