Criza financiară care macină lumea de câţiva ani a scos la iveală adevărata valoare a legilor şi tratatelor în faţa autorităţilor naţionale sau internaţionale. În condiţiile în care acestea le încalcă cu impunitate sau elaborează altele ad-hoc, au început să apară şi politicieni care privesc aurul ca o ancoră indispensabilă a stabilităţii viitoare.
Ştiri recente din presa naţională şi internaţională arată că parlamentari din Germania şi Elveţia au cerut auditarea rezervelor naţionale de aur, precum şi repatrierea aurului depozitat la instituţiile financiare externe.
Cotidianul Bild a scris despre iniţiativa Comitetului Bugetar al Parlamentului Germaniei de a evalua modul în care Bundesbank administrează rezervele de aur ale ţării, în condiţiile în care Biroul Federal de Audit a criticat normele relaxate de audit intern şi control ale rezervei de aur.
Explozia monetară din zona euro, concretizată prin creşterea bilanţului BCE cu circa un trilion de euro în ultimele trei luni, până la 3,02 trilioane de euro, evidenţiază tot mai mult importanţa critică a aurului în rolul său de ancoră monetară.
În articolul din Bild, se estimează că circa 60% din aurul Germaniei este depozitat în străinătate, majoritatea fiind la Federal Reserve Bank of New York.
Oare cota de 60% are vreo semnificaţie aparte? În rapoartele anuale ale BNR din perioada 2005 - 2010 apare aceeaşi pondere a depozitelor externe în totalul rezervei de aur monetar.
În septembrie 2011, patru parlamentari din Elveţia au lansat iniţiativa pentru garantarea rezervelor de aur ale ţării. Ei doresc să supună la vot, în cadrul unui referendum, trei propuneri: aurul de la banca centrală trebuie stocat fizic în Elveţia, interzicerea vânzărilor de aur de către banca centrală a Elveţiei şi păstrarea a cel puţin 20% din rezervele valutare ale Elveţiei în aur.
Prin aderarea la
