Mai multe rămăşiţe umane şi obiecte de îmbrăcăminte au fost găsite în apropierea poligonului auto din municipiul Vaslui, organele de anchetă stabilind că acestea ar aparţine unui bătrân în vârstă de 74 de ani din Vaslui, care a dispărut de la domiciliu în urmă cu peste o lună.
Potrivit primelor informaţii oferite de poliţiştii vasluieni, macabra descoperire a fost făcută de către un localnic care a sunat la numărul de urgenţă 112 după ce a dat peste un picior uman, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Deplasate la faţa locului, organele de anchetă au descoperit pe o rază de câteva zeci de metri mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi rămăşite dintr-un cadavru uman.
"În urma investigaţiilor, s-a stabilit că respectivele rămăşiţe aparţin unui bărbat în vârstă de 74 de ani, domiciliat în municipiul Vaslui. Acesta fusese dat dispărut în după-amiaza de 4 februarie, când a plecat de acasă pentru a face unele cumpărături, însă fără a mai reveni", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.
Rămăşitele umane găsite lângă poligonul auto au fost transportate la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui în vederea efectuării necropsiei de către medicii legişti şi stabilirea cauzei decesului.
Mai multe rămăşiţe umane şi obiecte de îmbrăcăminte au fost găsite în apropierea poligonului auto din municipiul Vaslui, organele de anchetă stabilind că acestea ar aparţine unui bătrân în vârstă de 74 de ani din Vaslui, care a dispărut de la domiciliu în urmă cu peste o lună.
Potrivit primelor informaţii oferite de poliţiştii vasluieni, macabra descoperire a fost făcută de către un localnic care a sunat la numărul de urgenţă 112 după ce a dat peste un picior uman, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Deplasate la faţa locului, organele