”Funcția de președinte a fost cea mai mare umilință a vieții mele”, a declarat Traian Băsescu la ProTV. Și nu s-a referit la sensul creștin al termenului de umilință – de atitudine smerită în fața poporului care l-a votat. Dimpotrivă, pentru a nu lăsa dubii, a subliniat că ”am fost un om demn care a fost jignit întruna”. Mai că îți vine să-ți storci o lacrimă pentru cel care și-a sacrificat zece ani din viață pentru binele poporului român.

Însă lacrima se îndărătnicește să rămână la locul ei. Pentru că își amintește cum a ajuns Traian Băsescu în această postură, de a fi jignit aproape zilnic. Mulți dintre detractorii săi de astăzi i-au fost alături ori îl ovaționau prin piețele României nu cu mult timp în urmă. Și nu de nebuni și nici peste noapte nu s-a născut acest sentiment de respingere, care l-a coborât sub 10% cotă de încredere populară.

Nu e cazul să-i plângem de milă și nici să-l compătimim pe Traian Băsescu. Dimpotrivă, ne tăiem repede o felie de lămâie la gândul că mai avem parte încă doi ani și jumătate de hăhăit prezidențial. Și de umilință. A noastră, nu a lui Traian Băsescu. În calitate de simpli cetățeani. Noroc că a dat primăvara iama printre noi. Am mai trecut o iarnă, iar până la toamnă om scoate-o iarăși cumva la capăt.

”Funcția de președinte a fost cea mai mare umilință a vieții mele”, a declarat Traian Băsescu la ProTV. Și nu s-a referit la sensul creștin al termenului de umilință – de atitudine smerită în fața poporului care l-a votat. Dimpotrivă, pentru a nu lăsa dubii, a subliniat că ”am fost un om demn care a fost jignit întruna”. Mai că îți vine să-ți storci o lacrimă pentru cel care și-a sacrificat zece ani din viață pentru binele poporului român.

Însă lacrima se îndărătnicește să rămână la locul ei. Pentru că își amintește cum a ajuns Traian Băsescu în această postură, de a fi jignit aproape zilnic. Mulți dintre de