La americani, dacă alegătorii miros că politicienii promit reduceri de taxe sau măriri de venituri nesustenabile, îi ignoră. Şi la propriu şi la figurat. Ei ştiu că mai bine acum, temporar, înseamnă mai rău, mai mult rău, peste ceva timp. Sunt greu de păcălit.
Nu spun să facem ca ei, dar cred că încep să intuiesc care este planul pentru România. Din aprilie probabil trecem cu FMI pe o linie de credit flexibilă, fără condiţionalităţi, dăm drumul la creşteri de salarii şi pensii, micşorăm investiţiile publice (şi aşa nu au efecte de multiplicare prea mari) şi forţăm un minimum de creştere economică. Anunţăm rezultate bune, ajustarea s-a terminat, românii pot fi optimişti, mergem înainte. Dacă pierdem supravegherea FMI si CE, putem “derapa” neamaiavând o ancoră puternică. Ţintele din Tratatul Fiscal sunt departe iar Legea Responsabilităţii Fiscale poate fi încălcată (nu ar fi prima dată, în condiţiile în care ea nu prevede sancţiuni puternice pentru încălcarea ei).
Nu va şti prostimea că de fapt s-a ajustat un dezechilibru – deficitul de cont curent ridicat creându-se un alt dezechilibru, poate la fel de periculos – datoria publică explozivă. Nu va şti prostimea că economiile făcute la buget cu corecţia salariilor sunt depăşite de sumele care trebuie plătite drept despăgubiri în următorii ani şi deci nu am făcut decât să amânăm deficitul pentru viitor. Nu va şti prostimea că acuzam pe ministrul de finanţe din 2007 si 2008 că face cheltuieli de câteva ori mai mari în luna decembrie faţă de media lunară iar noi am făcut la fel în 2011, când am făcut cheltuieli de capital de 3,5 ori mai mult în ultima luna a anului fata de media primelor 11 luni.
Sunt câteva motive pentru care creşterea nesustenabilă a salariilor se poate întoarce împotriva noastră.
Primul. Se încalcă orice regulă de bun simţ economic, intrându-se din nou în capcana angajării unor