Peste 80 de concurenți, de toate vârstele, s-au echipat corespunzător și și-au arătat îndemânarea la schi și snowboard, iar organizatorii i-au răsplătit cu multe premii, diplome și medalii.
Concursul s-a desfășurat pe cea mai lungăî pârtie de schis, în lungime de 800 de metri, amanejată și inaugurată în iarna trecută cu fonduri de la Uniunea Europeană. Concurenții au fost din județele Gorj, Hunedoara, Argeş, Olt, Vâlcea, Dolj și Bucureşti. Printre participanți s-a numărat și Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj. Cei mai buni au primit medalii, diplome, cartele pentru telescaunul de sub Vârful Păpuşa.
„Au fost acordate medalii, insigne, diplome, inclusiv la echipele din presă, flori pentru toate participantele la eveniment, chiar daca au intrat sau nu în competiție. Cei mai buni timpi au fost scoși de Mitroi Cătălin-32,64 secunde, Mănoiu Radu-35,28 secunde, Istvan Syekelz-37,01 secunde. La fete cea mai bună a fost Ceauşescu Alexandra cu un timp de 44,49 secunde, Lărgeanu Sânziana- 44,55 secunde, Banţa Andreea cu 49,47. Cel mai bun timp la copii a fost scos de un schior minunat în vârstă de numai trei ani. Rareş Dineţi- 43,95 secunde a scos cel mai bun timp la copii”, a spus Oana Paloș, reprezentanta Consiliului Județean Gorj.