Liderul organizaţiei PNL Gorj, Dian Popescu, este luat în colimatoriu de pedelistul Ion Fugaru, fostul viceprimar al oraşului Târgu-Cărbuneşti. În opinia pedelistului, Dian Popescu este un mincinos şi un gafeur. Liberalul şef nu îi răspunde, însă, lui Fugaru tot prin atacuri, deşi pedelistul i-a transmis lui Popescu, prin intermediul Radio Omega, că data scadenţei i se apropie pentru că, imediat după alegeri, va fi demis din fruntea filialei Gorj a PNL.
Acuze grave aduse liderului PNL Gorj, Dian Popescu, din partea democrat-liberalului Ion Fugaru. „Dian Popescu face numai gafe monumentale şi spune minciuni crase”, susţine Fugaru după ce conducerea liberalilor gorjeni a dat publicităţii un sondaj de opinie în cadrul căruia PD-L ar obţine sub 14% în 10 localităţi conduse de primari democrat-liberali. Pedelistul Ion Fugaru spune că sondajele realizate de Dian Popescu şi Claudiu Săftoiu nu sunt reale. Fostul viceprimar al oraşului Târgu-Cărbuneşti, Ion Fugaru, susţine că Popescu face aceste gafe din cauza lipsei de experienţă în politică. „Când Morega aducea 15 primari pentru PNL, Dian Popescu îi plimba geanta deputatului. Dian a stat suficient timp pe lângă deputat, dar nu a fost în stare să înveţe nimic de la el. Asta reiese şi după cum conduce Popescu organizaţia liberală”, îl atacă din nou Ion Fugaru pe Dian Popescu, actualul preşedinte al PNL Gorj.
PNL Gorj, spre distrugere
Secretarul general adjunct al PD-L Gorj, Ion Fugaru, crede că la alegerile locale din iunie, organizaţia liberală condusă de Dian Popescu nu va reuşi să obţină nici măcar jumătate din numărul primarilor înregistraţi în 2008 de PNL Gorj, în fruntea căruia se afla Dan Ilie Morega. „Dian Popescu nu poate păstra nici măcar jumătate din ceea ce i-a lăsat Morega în partid, cu atât mai puţin să scoată un scor mai mare”, a mai declarat pedelistul Ion Fugaru, care crede că, după aleger