A, ce bine, ce bine, vom avea gazon de un milion de euro pe Arena Naţională! Ura! După doar o jumătate de an de la inaugurare gazonul este din nou impracticabil şi va fi schimbat… a treia oară. Poate e cu noroc de data aceasta. În orice caz, Primăria Bucureşti acoperă cheltuielile că doar îşi permite. Aşa că de ieri, după spusele preşedintelui FRF – Mircea Sandu şi a primarului Capitalei – Sorin Oprescu şi până peste aproximativ o lună gazonul va fi schimbat.
Iarba nouă şi verde care va căptuşi terenul de fotbal costă de 5 ori mai mult decât gazonull pus în toamnă şi de 14 ori mai mult decât cel de la inaugurarea stadionului dar ce contează dacă asta va avea ca rezultat faptul că la Bucureşti va fi o finală mult mai bine cotată decât cea de anul trecut, de la Dublin, după cum a promis Mircea Sandu că se va întâmpla pe 9 mai.
Mă scuzaţi, poate nu mă pricep foarte bine la amănuntele tehnice ale jocului de fotbal în sine dar pot să spun că din amănuntele tehnice ale afacerii Arena Naţională am înţeles cam aşa: Primăria a construit un stadion cu aproape 190 de milioane de euro pe care-l gestionează singură. Arhitecţii sunt nemţii de la grupul de construcţii Max Bogl în parteneriat cu italienii de la Astaldi. Primul gazon a fost pus de români, al doilea de olandezi iar acum, al treilea (cu puţin noroc şi ultimul) de englezi. Ultimii au inclus în preţul de înlocuire un strat de nisip de 10 centimetri şi închirierea instalaţiei de fotosinteză a ierbii. După o asemenea desfăşurare de forţe se poate spune deci că avem un stadion european.
Mircea Sandu estimează că Bucureştiul va fi vizitat, cu ocazia finalei, de 40.000 de turişti. Bonus, dacă doriţi să revedeţi imagini cu gazonul.
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
A, ce bine, ce bine, vom avea gazon de un milion de euro pe Arena Naţională! Ura! După doar o jumătate de an de la inaugurare g