Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Daniel Dăianu descifrează semnificaţia declaraţiilor lui Băsescu

Publicat in Adevarul, duminică 11 martie 2012 ·

Analistul Daniel Dăianu(foto) a descifrat, pentru „Adevărul", semnificaţia mesajelor lui Traian Băsescu. El a explicat ce înseamnă ca un preşedinte în funcţie să îşi numească succesorul, dar şi însemnul acestei „reîntregeri" ale salariilor bugetarilor chiar înainte de alegeri.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la postul de televiziune Pro Tv, că se va retrage din viaţa politică în momentul în care îşi va termina mandatul prezidenţial. Motivul, a explicat preşedintele, sunt umilinţele la care a fost supus din 2007 până acum.

„Am fost umilit de dimineaţa până seara pe la toate posturile de televiziune şi toate adunările", a spus Băsescu.

Întrebat dacă s-a gândit atunci când l-a numit în funcţie pe Mihai Răzvan Ungureanu că acesta ar pute fi un posibil candidat la prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a răspuns: „Ştiţi ceva ce mie ar putea să nu îmi treacă prin minte în politică?".

Preşedintele Traian Băsescu a insistat că este imperios necesar ca salariile să fie reîntregite în al doilea trimestru al acestui an, întrucât condiţiile discutate cu FMI au fost îndeplinite şi, atât coaliţia de guvernare, cât şi preşedintele au susţinut întotdeauna că aceasta este o măsură temporară.

Analistul Daniel Dăianu a fost de acord să decifreze, pentru „Adevărul", puzzle-ul acestor declaraţii .

„Dacă Traian Băsescu se simte umilit sau dacă îşi doreşte să se retragă este decizia personală a domniei sale, iar eu nu am ce să comentez.

Un preşedinte democrat nu îşi numeşte succesorul

Însă, un preşedinte democrat nu îşi numeşte succesorul. Trebuie să dea şansa alegerilor. Preşedintele ţării, în exerciţiul funcţiunii, nu îşi numeşte succesorul. Dacă are o preferinţă o poate susţine în privat sau o poate împărtăşi partidului de care se simte cel mai apropiat, însă niciodată la un post pulic de televiziune. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°