Echipa de fotbal fanion a judeţului, FC Bihor a disputat sâmbătă, la Valea lui Mihai, ultimul meci dinaintea reluării campionatului Ligii a II-a. Elevii antrenorului Stelian Farcău au întâlnit echipa locală, Unirea, componentă a Seriei a V-a din Liga III-a.
Meciul s-a jucat pe iarbă şi s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru orădeni, care au marcat prin Sulea, în minutul 30, şi Fl. Pop, în minutul 90. Gazdele au deschis scorul încă din debut, prin reuşita lui Buştea din minutul 2. Acesta a marcat printr-un şut de la 30 de metri.
A fost un meci bun pentru echipa FC Bihor, care totuşi s-a întrecut în ocazii ratate, pe lângă cele două goluri, irosind alte 10 oportunităţi de a înscrie. "Am întâlnit un adversar motivat şi foarte disciplinat. În plus, faptul că am reuşit să jucăm pe iarbă, ne va ajuta în pregătirea dificilului joc cu Poli Timişoara", a declarat, la final, Stelian Farcău.
Pentru FC Bihor au jucat: Fildan - Moraru, Deaconescu, Petrache, Lupu - Florean, Coroian, Selagea, Sorian - Birtalan, Sulea. Pe parcurs au mai intrat însă şi: Fl. Pop, Oltean, Diarra, M. Popa, Danci, Sfârlea şi Bic.
Meciul cu Poli Timişoara, primul din returul de campionat, va avea loc sâmbătă, 17 martie, de la ora 13, urmând a fi transmis în direct şi de postul Digi Sport.
Echipa de fotbal fanion a judeţului, FC Bihor a disputat sâmbătă, la Valea lui Mihai, ultimul meci dinaintea reluării campionatului Ligii a II-a. Elevii antrenorului Stelian Farcău au întâlnit echipa locală, Unirea, componentă a Seriei a V-a din Liga III-a.
Meciul s-a jucat pe iarbă şi s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru orădeni, care au marcat prin Sulea, în minutul 30, şi Fl. Pop, în minutul 90. Gazdele au deschis scorul încă din debut, prin reuşita lui Buştea din minutul 2. Acesta a marcat printr-un şut de la 30 de metri.
A fost un meci bun pentru echipa FC Bihor, care totuşi s-a