Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TÂRGOVIŞTE, BRAND TURISTIC Se vor cheltui 400.000 de euro pentru reabilitarea și promovarea monumentelor istorice. Urmează încă 1,2 milioane

Publicat in Adevarul, duminică 11 martie 2012 ·

"Vreau să fac din Târgoviște un brand turistic național!". Asta a spus primarul Gabriel Boriga la ultima conferinţă de presă. Pentru asta a şi trecut la treabă. A semnat deja două contracte cu finanţare europeană pentru promovarea monumentelor istorice, în valoare de 400.000 de euro. Este vorba de promovarea bisericilor medievale din secolul 16, cele de la sfârşit de veac 19 şi început de secol 20.

Municipalitatea târgovişteană a reuşit să atragă fonduri europene pentru modernizarea, reabilitarea şi promovarea obiectivelor turistice de interes general. Pe lângă cele 2 proiecte în valoare de 400 de mii de euro, în lucru mai sunt alte 6 dosare. Valoarea totală a finanţări se ridică la 1,6 milioane de euro. Este cea mai mare sumă care urmează a fi investită pentru aşa ceva, în Târgovişte.

Finanţarea vine în proporţie de 98% de la Uniunea europeană şi 2% din partea primăriei. Vor fi elaborate materiale publicitare cu promovarea edificiilor din secolul 16, sf de veac 19 şi început de secol 20. Vor fi elaborate 10 ghiduri turistice pentru 11 biserici. Unele biserici medievale au fost deja restaurate cu bani de la Consiliul Local şi păstrează picturile de odinioară. Este cazul Bisericii Stelea construită în secolul 16.

Foto: Biserica Crețulescu

Cel mai vechi aşezământ de cult este Biserica Creţulescu, care datează din secolul 14. Însă, de-a lungul timpului, peste vechea aşezare s-a construit o nouă biserică. O dovadă în plus care arată că investirea în promovarea obiectivelor de interes este mai mult decât benefică, este Curtea Domnească din Târgovişte, care cuprinde mai multe muzee, dar şi Turnul Chindiei. Numărul turiştilor a crescut cu aproape 50% în 2011 faţă de 2010, ajungând la aproape 112.000.

Foto: Turnul Chindiei

"Acest număr mare de vizitatori nu s-a mai înregistrat în niciun an din perioada 1990 – 2010", a sp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 21 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 52 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°