Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OPSPI şi AVAS vor convoca AGA la "Oltchim"

Publicat in Bursa, luni 12 martie 2012 ·

Cristina Chiriac, vicepreşedintele AVAS, ne-a acordat un interviu, în care a comentat implicaţiile deciziei Comisiei Europene să aprobe, pe data de 7 martie, după aproape patru ani de investigaţii, conversia în acţiuni a datoriilor combinatului chimic "Oltchim" către AVAS.

* Va fi respectat dreptul de preferinţă pentru acţionarii minoritari

Reporter: Cum comentaţi decizia Comisiei Europene să aprobe onversia în acţiuni a datoriei combinatului "Oltchim" către AVAS?

Cristina Chiriac: Rolul "Oltchim"-ului în industria şi economia românească este strategic şi important, societatea fiind, pe piaţa internă, cel mai mare producător de produse clorosodice şi solvenţi clorurat şi unic producător de PVC, polioli-polieteri, oxo-alcooli şi o serie de alte produse de bază pentru economia naţională, având şi activităţi de proiectare în domeniul industriei chimice.

Statul român a întreprins şi întreprinde în continuare măsurile necesare pentru creşterea competitivităţii societăţii, considerand că pe această cale putem susţine interesele economice ale zonei şi ale economiei naţionale, în ansamblul său, şi le putem proteja, în acelaşi timp, pe cele sociale, legate de locurile de muncă şi de calitatea vieţii oamenilor care trăiesc acolo.

Pentru o mai bună înţelegere, consider că trebuie detaliat puţin istoricul acestei societăţi.

Astfel, constatăm că, de la înfiinţare, din anul 1990, şi până în anul 2003, societatea a fost în portofoliul Fondului Proprietăţii de Stat (FPS), devenită ulterior, în 2004, APAPS. Din anul 2004 şi pînă în 2006, a trecut în portofoliul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), pentru ca, în ianuarie 2007 să revină la AVAS, o dată cu revenirea oficiului în cadrul AVAS. În prezent, Statul român este atât acţionar majoritar al Oltchim, deţinând 54,8% din capitalul societăţii - prin MEC

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 34 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 26 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 26 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 27 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 31 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°