Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorica Bîscă, prima femeie guvernator: „Ştiam de propunere, nu ştiam că numirea va fi făcută mâine“

Publicat in Adevarul, duminică 11 martie 2012 ·

Actualul director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului va fi, de săptămâna viitoare, prima femeie guvernator. Viorica Bîscă a lucrat doi ani în Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi aproape şapte ani la Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Viorica Bîscă a aflat din presă că va fi numită mâine guvernator al ARBDD. „Tot din presă am aflat şi de propunere, iar în urma unor discuţii am aflat şi eu că voi fi propusă pe acest post. Dar nu ştiam că mâine va avea loc numirea“.

Viitorul guvernator ARBDD, Viorica Bîscă, a absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, inginerie chimică, are master în managementul şi economia mediului, dar şi certificate de evaluator şi auditor de mediu. De doi ani şi trei luni este director al APM Tulcea.

În ceea ce priveşte faptul că este prima femeie guvernator, spune că: „Nu cred că are vreo legătură sexul. Cred că a fost doar o întâmplare că până acum nicio femeie nu a ocupat acest post“, spune Bîscă.

Aceasta a mai precizat că în ceea ce priveşte activitatea ARBDD, totul depinde numai de acte legislative şi de o bună coalborare între instituţii. „Eu mă duc acolo să muncesc şi vreau să fac ceea ce este mai bine pentru instituţie, pentru oameni, dar şi pentru protecţia naturii“.

Nu este membru PDL, dar soţul ei, Nicuşor Bîscă, director al societăţii Energoterm, face parte din rândul democrat liberalilor. „Ştiu că propunerea a venit din partea Consiliului Judeţean, dar cred, sper că au existat şi alte recomandări. Cred că s-a ţinut cont şi de CV, de activitate, nu de carnetul de partid. Poate că dacă acest carnet de partid ar fi fost criteriul de promovare, mi-aş fi pus anumite semne de întrebare“, mai spune Viorica Bîscă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procedură în premieră la Spitalul “Babeș” Timișoara, pentru investigarea intestinului subțire

Timpolis acum 34 minute
Sursă foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara anunţă că realizează investigaţii ale intestinului subțire, în premieră, printr-o capsulă endoscopică.   Potrivit medicilor

Donald Trump, noi declarații în favoarea Rusiei: Moscova are „cărțile în mână”

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Moscova are "cărţile în mână" în negocierile menite să pună capăt războiului din Ucraina, subminând şi mai mult speranţa Kievului de a vedea Washingtonul apărându-i interesele, informează joi AFP. Ruşi

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 11 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 4 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 12 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc joi, 20 februarie

Adevarul acum 2 ore
Joi, 20 februarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 16 februarie, Loteria Română a acordat 35.588 de câştiguri în valoare totală de peste 2,24 milioane de

Dinamica relațiilor de muncă în 2025: principalele priorități pentru echipele in-house

HotNews acum o ora
Nu există multe domenii juridice pe piața românească care să treacă în fiecare an prin schimbări atât de revoluționare precum dreptul muncii. În ultimii trei ani, apetența legiuitorului nostru de a reglementa și suprareglementa chestiuni precum evit

Vremea

București
acum

-2°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-6°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°