Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVERTISMENT: Adevărata prăbuşire a Greciei e pe cale să vină

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 11 martie 2012 ·

“Eram datori faţă de copiii şi nepoţii noştri să îi scăpăm de această datorie\", a spus Evanghelos Venizelos, ministrul de finanţe al grecilor, după încheierea înţelegerii dintre guvernul de la Atena şi investitorii privaţi, în urma căreia aceştia din urmă s-au ales cu o pierdere de 72% din ceea ce aveau de recuperat de la eleni. Sursa: Reuters

Dar ritmul în care evoluează economia Greciei ridică mari semne de întrebare în legătură cu viitorul ţării şi arată adevăratele probleme pe care le rezervă viitorul acestei ţări, scriu cei de la businessinsider.com.

Astfel, în centrul Atenei, 29,6% dintre business-uri şi-au încetat activitatea în ultimul an, procentul fiind în creştere faţă de nivelul de 24,4% din august 2011.

În Piraeus nivelul este de 27,3%, în creştere cu 10 puncte faţă de martie 2011. Iar contracţia economiei din trimestrul patru al anului trecut faţă de trimestrul patru din 2010 a fost revizuită recent în scădere la 7,5%. Economia Greciei s-a contractat cu 20% din 2008 până acum.

Şomajul se îndreaptă spre o evoluţie dezastruoasă. Nivelul era de 21% în decembrie, iar şomajul în rândul tinerilor a urcat la 51%, dublu faţă de perioada anterioară crizei. Nu mai puţin de 1,03 milioane greci sunt acum şomeri, în creştere cu 41% faţă de perioada anteriorară crizei.

Potrivit celor de la businessinsider.com, nicio economie nu poate rambursa o datorie gigantică, cum este cea a Greciei, în condiţiile în care doar 36% din populaţie este angajată. Spre comparaţe, în SUA 58,6% din populaţia totală are loc de muncă.

De aici au reieşit şi alte evoluţii îngrijorătoare pentru Grecia: deficitul cash a atins în 2011 24,9 miliarde de euro, adică 11,5% din PIB.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nemulțumit” de Vladimir Putin, Donald Trump anunță că trimite mai multe arme Ucrainei

HotNews acum 54 minute
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor trimite noi arme Ucrainei, după ce Casa Albă a anunțat săptămâna trecută că suspendă unele livrări, notează AFP. „Va trebui să trimitem mai multe arme, în principal arme defensiv

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 26 minute
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Netanyahu îl nominalizează pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace / La un dineu la Casa Albă, președintele american îi promite premierului israelian că Hamas va negocia un armistițiu în Gaza

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat luni că l-a nominalizat pe preşedintele american Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, înmânându-i scrisoarea pe care a trimis-o Comitetului

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 9 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 10 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 10 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°