Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maradona vrea să negocieze cu fiscul italian în cazul datoriei de 37 de milioane de euro

Publicat in Gandul, duminică 11 martie 2012 ·

Argentinianul Diego Maradona a declarat, duminică, la televiziunea italiană, că vrea să negocieze cu fiscul italian pentru a putea merge "să-i îmbrăţişeze pe suporteri" şi să sărbătorească împlinirea a 25 de ani de la câştigarea primului titlu naţional de către Napoli, informează AFP.

"Vreau să rezolv numeroasele neînţelegeri, vreau să-i pot îmbrăţişa pe napoletani", a declarat fostul fotbalist, intervievat de Sky TG24 în luxoasa sa reşedinţă din Dubai, unde antrenează echipa Al-Wasl.

Potrivit Sky TG24, avocaţii lui Maradona ar dori să negocieze direct cu şeful fiscului italian Attilio Befera pentru a găsi o soluţie la o problemă ce durează de 20 de ani în privinţa impozitelor pe care argentinianul ar fi omis să le plătească în vremea în care era atacant la Napoli.

Fostul mare jucător a apreciat că este "normal să plătească impozite", dar a cerut ca "fiscul să fie mai uman cu cetăţenii". "Nu am făcut niciodată o fraudă, am plătit toate taxele de care am ştiut", a spus el, subliniind că un verdict din 1994 i-a dat dreptate şi că nu are datorii la fisc.

Maradona a fost condamnat în 2005 în Italia, de către Curtea de Casaţie, la plata a 37,2 milioane de euro, din care 23,5 milioane penalizări, pentru că nu şi-a plătit la timp impozitul pe venit. Însă justiţia italiană a decis la 3 noiembrie 2011 să reia procesul din cauza unei erori de procedură.

"Până acum m-au împiedicat să revin în Italia. Sper că există dreptate şi că aceasta este pentru toţi", a spus Maradona plângându-se că a "pierdut 20 de ani, ani de amor pe care i-a dat pe teren".

Campion mondial în 1986 cu Argentina, Maradona a marcat 115 goluri în 259 de meciuri, în perioada 1984 - 1991 pentru Napoli, unde a fost mereu adulat. Alături de el, Napoli a câştigat singurele două titluri de campioană a Italiei (1987, 1990).

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Patru cetățeni străini au fost răniți în atacul cu cuțit din Amsterdam

HotNews acum 7 ore
Patru dintre persoanele rănite în atacul cu cuțit comis joi după-amiază în centrul Amsterdamului, capitala Olandei, sunt cetățeni străini, a anunțat poliția olandeză. Este vorba de o femeie de 67 de ani și un bărbat de 69 de ani, ambii americani; un

Piedone și ANPC au făcut ravagii și la Gara de Nord. 160.000 de lei, amenzi pentru dezastrul găsit VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Amenzi de peste 160.000 de lei au fost date de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în urma unor controale făcute la firme din Gara de Nord din Bucureşti. Unele dintre acestea nu aveau autorizaţie de funcţionare, ia

Regele Charles al III-lea, spitalizat joi din cauza efectelor secundare ale tratamentului împotriva cancerului, îşi anulează întâlnirile prevăzute vineri şi le ”cere scuze tuturor celor care ar putea fi incomodaţi sau dezamăgiţi de această situaţie”

News.ro acum 7 ore
Regele Charles al III-lea, care suferă de un cancer, a fost spitalizat timp de câteva ore joi şi a fost nevoit să-şi anuleze mai multe întâlniri prevăzute vineri, anunţă joi seara, într-un comunicat succint, postat pe reţele de socializare, Palatul

Crin Antonescu: Din păcate, societatea românească nu e dispusă să înţeleagă că are statul şi politicienii pe care i-a produs

HotNews acum 6 ore
Candidatul susţinut de coaliţia aflată la guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că societatea românească nu acceptă că politicienii pe care acum îi critică sunt aceiaşi pe care ea însăşi i-a produs. El spune că, în pofida nume

Zelenski, într-un interviu: Putin ”va muri în curând”. Eu sunt mai tânăr decât el, deci pariaţi pe mine!” / Tentative de asasinat care i-au vizat pe cei doi lideri

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin ”va muri în curând”, a declarat într-un interviu acordat presei ucrainene preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, spre deosebire de el, care este ”mai tânăr”, uitând astfel că au fost amândoi, de la începutul Războ

Anunțul lui Zelenski, după summitul crucial de la Paris: Macron și Starmer, desemnați să reprezinte Europa în negocieri / Ce reproșează SUA / Principalele decizii și anunțuri ale liderilor de pe continent

HotNews acum 11 ore
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, joi, că reuniunea de la Paris a aliaților Kievului a servit la desemnarea președintelui francez, Emmanuel Macron, și a premierului britanic, Keir Starmer, ca reprezentanți ai Europei pentru posibile d

CCR a respins sesizările AUR, POT şi SOS România la legea care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian naţional şi la legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român

News.ro acum 12 ore
CCR a respins, joi, sesizările AUR, POT şi SOS România la Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, care permite doborârea dronelor pe teritoriul naţional, şi la Legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţii

Purtătorul de cuvânt al Hamas, ucis într-un atac aerian israelian în nordul Fâșiei Gaza

Adevarul acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al Hamas, Abdel-Latif Al-Qanoua, a fost ucis într-un atac aerian israelian în nordul Fâșiei Gaza, potrivit presei afiliate grupării palestiniene.

Anchetă a UEFA împotriva starurilor de la Real Madrid, după acuzaţii de comportament indecent

News.ro acum 10 ore
UEFA a anunţat, joi, că a deschis o anchetă în cazul a patru staruri de la Real Madrid, printre care Kylian Mbappé şi Vinicius Junior, pentru „comportament indecent” în timpul meciului cu Atlético Madrid, din manşa secundă a optimilor de finală ale

GALERIE FOTO Cristiano Ronaldo va fi personaj într-un joc video » Cum arată avatarul portughezului

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Cristiano Ronaldo (40 de ani), star care evoluează pentru arabii de la Al Nassr, va fi personajul unui joc de tip Street Fight.

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/13°
sâm.

10°/13°
dum.

8°/16°
lun.

11°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/17°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

9°/11°
sâm.

8°/13°
dum.

9°/12°
lun.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/16°
sâm.

8°/12°
dum.

6°/16°
lun.

8°/16°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/15°
sâm.

10°/11°
dum.

8°/15°
lun.

7°/13°