Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stânga învinge în Slovacia

Publicat in rfi, duminică 11 martie 2012 ·

Social-democraţii fostului premier Robert Fico, câştigători ai alegerilor legislative de sâmbătă din Slovacia, vor deţine majoritatea absolută în Parlament, potrivit rezultatelor obţinute după numărarea a 96% din voturi, comunicate de Oficiul naţional de statistică.

Partidul social-democrat Smer-SD a obţinut aproape 45% din voturi şi va avea 84 de mandate de deputat, din totalul de 150, dacă acest rezultat se confirmă.

"Esenţial este că am reuşit cu un program pe care l-am oferit slovacilor, ca alternativă la dreapta", a declarat Robert Fico duminică. "Noi suntem pentru consolidarea finanţelor publice, dar nu în detrimentul oamenilor cu venituri reduse", a continuat el. "Programul nostru este clar proeuropean. Trăim în interiorul UE, suntem pentru salvarea zonei euro, pentru salvarea euro ca monedă europeană puternică", a subliniat social-democratul, care va deveni probabil premier al Slovaciei, membră a zonei euro din 2009.

Alte cinci partide vor fi reprezentate în Parlamentul slovac monocameral, potrivit acestor rezultate aproape definitive. Creştin-democraţii de la KDH şi noul partid "Oameni obişnuiţi" vor avea câte 16 deputaţi. Partidul minorităţii maghiare Most-Hid va avea 13 mandate în Parlament, iar partidul SDKU-DS al premierului în exerciţiu, Iveta Radicova va avea 11 şi partidul liberal SaS, zece.

Cu excepţia formaţiunii "Oameni obişnuiţi", celelalte partide de centru-dreapta formau actuala coaliţie guvernamentală. Aflat în funcţie din iulie 2010, acest Cabinet a fost demis de Parlament în octombrie, în urma unui vot privind consolidarea Fondului de salvare a zonei euro (FESF).

Pentru prima dată de la independenţa acestei ţări cu 5,4 milioane de locuitori, formate în 1993, după destrămarea Cehoslovaciei, majoritatea absolută în Parlament va fi deţinută de un singur partid. Prezentându-se ca proeuropean şi apărător al avan

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 29 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 2 ore
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum 55 minute
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum o ora
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 2 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°