Ciobotariu a furnizat marea surpriza in tur. A iernat cu Dinamo pe primul loc, cand nimeni nu-i dadea vreo sansa. A reusit acest lucru datoria calitatii lui umane, in primul rand. Ciobi e civilizat, diplomat, inzestrat in mod natural cu o anume doza de distinctie, trasatura caracteristica celor pe care costumul sta altfel decat pe chelneri.
A linistit apele, potolind orgoliile, s-a descotorosit discret de elementele turbulente. A impus un pic de ordine intr-o aparare in mare suferinta in mandatul lui Andone. Si a stiut sa mobilizeze echipa intru adunarea punctelor in meciurile cu echipele "la indemana", pentru ca pentru derby-uri, se stie, nu prea ai nevoie de stimulente speciale.
Astfel, beneficiind si de faptul ca restul echipelor fruntase se luptau si pe fronturile Europei, Dinamo a ajuns lider. Iar meritele lui Ciobotariu in realizarea acestui deziderat- incontestabile.
A venit, insa, iarna. Cand toata suflarea dinamovista astepta reglarea mecanismului. Inlocuirea pieselor defecte. Din pacate, Ciobotariu s-a complacut in postura antrenorului cuminte, fara pretentii, a croitorului care lucreaza cu materialul clientului, indiferent cat de lipsit de viziune si gust ar fi acel client. Era clar, inca din toamna, ca Dinamo sufera enorm pe benzi. Plecarea lui Torje a lasat si flancul drept in suferinta, dupa ce flancul stang era, oricum, "aripa franta". Cu toate acestea, Ciobotariu nu a batut cu pumnul in masa. Nu a cerut intariri. A preferat linistea "carpacelii", in loc sa ia actionarii de guler si sa-i puna cu spatele la zid: "avem nevoie de intariri pe flancurile apararii, Scarlatache si Pulhac nu-s solutii, Luchin e fundas central, Stratila nu-i de Dinamo, Matei si Curtean sunt jucatori de zona centrala, nu de banda etc". A tacut, insa, urmarile vazandu-se acum. Dinamo e foarte subreda, iar lupta, comparativ cu ceea ce a fost in toamna,
