Deficitul comercial a fost de 2 miliarde de lei (462,8 milioane euro) in luna ianuarie 2012, de peste doua ori mai mare fata de cel inregistrat in aceeasi luna a anului trecut, cand a fost de 902,5 milioane de lei, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
In luna ianuarie 2012, conform estimarilor preliminare ale Institutului National de Statistica, exporturile FOB au insumat 15,012 miliarde de lei (3.464 mld. euro), iar importurile CIF au insumat 17,016 miliarde de lei (3,927 mld. euro).
Comparativ cu luna ianuarie 2011, exporturile au crescut cu 2,9% la valori exprimate in lei (1,4% la valori exprimate in euro), iar importurile au crescut cu 9,9% la valori exprimate in lei (8,2% la valori exprimate in euro).
Fata de luna decembrie 2011, exporturile din luna ianuarie 2012 au crescut cu 5,8% la valori exprimate in lei (5,9% la valori exprimate in euro), iar importurile au scazut cu 9,3% atat la valori exprimate in lei cat si la valori exprimate in euro.
"Deficitul comercial FOB-CIF in luna ianuarie 2012 a fost de 2,004 miliarde de lei (462,8 milioane euro), mai mare cu 1,101 miliarde de lei (251,5 milioane euro) decat cel inregistrat in luna ianuarie 2011", se arata in comunicatul INS.
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri in luna ianuarie 2012 a fost de 11,104 miliarde de lei (2,557 mld. euro) la expedieri si de 12,386 miliarde de lei (2,852 mld. euro) la introduceri, reprezentand 74% din total exporturi si 72,8% din total importuri.
Diferentele dintre dinamicile calculate pe baza valorilor exprimate in lei si cele calculate din valori exprimate in euro au fost determinate de variatia cursului monedei nationale fata de euro, in luna ianuarie 2012 comparativ cu luna ianuarie 2011.
In luna ianuarie 2012, ponderi importante in structura exporturilor si i