În 1962, secretarul CC s-a opus reprimirii în partid a scriitorului. Din informaţiile la care avea acces viitorul dictator reieşea că, în perioada interbelică, Stancu fusese informator al serviciilor secrete.
La începutul anilor 1960, mai mulţi intelectuali băteau asiduu la porţile partidului. Dacă i-ar fi primit în rândurile sale, prestigiul regimului comunist cu siguranţă ar fi crescut. A fost şi acesta unul dintre calculele politice la care s-a gândit Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul PMR, favorabil ideii. Numai că intenţiile sale s-au lovit de opoziţia lui Nicolae Ceauşescu şi a lui Alexandru Drăghici.
O procedură specială
În 1962, lista era deja cuprinzătoare. În aşteptare se aflau intelectuali precum: Alexandru Codarcea, Mihai Ralea, Constantin Neniţescu, Gheorghe Ionescu-Siseşti, Horia Hulubei, Gheorghe Ţiţeica, Dan Bădărău, Tudor Arghezi, Demostene Botez, George Călinescu, Zaharia Stancu, Ion Jalea, Gheorghe Dumitrescu, Ion Dumitrescu. Din oportunism ori din convingere, fiecare avea motivele lui.
De departe, cazul lui Zaharia Stancu era cel mai complicat. Fusese exclus din PMR, în timpul verificărilor membrilor de partid (1950). De atunci făcea întruna cereri să fie reprimit. Gheorghiu-Dej şi-a dat acordul, însă mai tinerii membri ai Biroului Politic s-au opus. Cel mai virulent a fost Nicolae Ceauşescu.
Prim-secretarul partidului a pus problema literaţilor într-o şedinţă a Biroului Politic (BP), în 10 mai 1962. Argumentele lui Gheorghiu-Dej păreau întemeiate. „Eu cred că este bine să mergem în întâmpinarea dorinţei acelor intelectuali, oameni de ştiinţă, oameni de vază, care doresc să fie membri de partid şi să le dea aprobarea însăşi conducerea partidului, să fie un act al conducerii partidului", a zis Gheorghiu-Dej. „Ei să nu fie primiţi prin organizaţiile de bază". Propunea ca aspiranţii să redacteze cer
