Confederaţia „Cartel ALFA” cere Inspecţiei Muncii să declanşeze imediat un control la Oil Terminal Constanţa, deoarece administraţia ar fi făcut presiuni asupra unora dintre salariaţii care au intrat în grevă, în această dimineaţă.
Sindicaliştii de la Oil Terminal afiliaţi la confederaţia „Cartel Alfa” se află în grevă începând cu ora 7.00, pentru a forţa conducerea firmei să crească salariile cu un procent suficient de mare a acoperi inflaţia.
Administraţia a promis o majorare cu 1,5%, dar salariaţii nu acceptă un procent mai mic de 3%.
Greviştii mai sunt nemulţumiţi că nu au primit în 2011 prima de Crăciun şi se tem că programul de lucru va fi redus cu o zi pe săptămână pe o perioadă mai lungă decât cea anunţată iniţial.
Potrivit unei decizii luate de administraţie la începutul anului, la Oil Terminal se munceşte doar patru zile pe săptămână, în perioada cuprinsă între 15 februarie şi 2 mai, veniturile angajaţilor diminuându-se corespunzător.
Din cele trei secţii ale companiei, azi funcţionează doar una, astfel încât să se asigure o treime din activitate, după cum impune legea.
Aurel Gheorghe, liderul sindicatului aflat în grevă şi, totodată, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a „Cartel Alfa”, susţine că unii sindicalişti au fost ameninţaţi în această dimineaţă de oameni din conducerea societăţii, pentru a renunţa la acţiunea de protest.
De aceea, „Cartel Alfa” a cerut azi Inspecţiei Teritoriale a Muncii (ITM) Constanţa să cereceteze presiunile exercitate azi de conducerea companiei.
La Oil Terminal mai există un sindicat, unul „galben”, format de oameni apropiaţi directorului general, Silviu Wagner, spun greviştii.
În companie lucrează aproximativ 1.200 de persoane, din care 830 fac parte din Sindicatul Oil Terminal (Afiliat la „Alfa”).
Alţi aproximativ 200