Pe 2 şi 3 martie, Biblioteca Naţională a României avea să găzduiască evenimentul “ISBN Continuă”, un performance in situ sub forma unui tur ghidat în fostul sediu al instituţiei, aflat în curs de evacuare. Cu 8 ore înainte de premieră, Direcţiunea Bibliotecii Naţionale a României a hotărât anularea spectacolului “din motive obiective”, aşa cum scrie în anunţul lipit la intrarea în sediul de pe strada Ion Ghica. Motivul? O fotografie publicată de Ioana Păun, iniţiatoarea proiectului, pe profilul personal de Facebook. Imaginea care stârnit controverse este o lucrare a artistei americane Kirsten Stoltmann, intitulată “Spray Bush”, care a fost expusă la Galeria Saatchi din Londra în 2007.
“Cu o zi înainte de deschiderea uşilor, am fost conduşi într-un birou unde existau printuri ale profilului de Facebook al Ioanei Păun şi ni s-a explicat că am încălcat acordul de colaborare (potrivit căruia artiştilor li se cerea expres ca imaginea bibliotecii, a bibliotecarului şi a instituţiei Bibliotecii Naţionale să nu fie lezată de organizarea spectacolului). Evenimentul a fost anulat”, a explicat Paul Dunca, unul dintre artiştii implicaţi în organizarea “ISBN Continuă”. Reprezentanţii bibliotecii au confirmat spusele artistului, motivând că asocierea dintre afiş şi fotografia-profil publicată de artistă prejudiciază imaginea instituţiei.
“ISBN discontinuă. Câtă pudibonderie!” – acesta este primul comentariu publicat pe pagina de Facebook a evenimentului, la câteva minute de la anularea acestuia. Acesta este şi crezul artiştilor aflaţi în organizare, care par să acuze instituţia nu numai de pudibonderie, ci şi de cenzură şi de panică instituţională. În tot acest timp, reprezentanţii bibliotecii ignoră agitaţia din jurul anulării evenimentului, apăraţi fiind de acordul de colaborare care a fost încălcat. “Precizăm faptul că Biblioteca Naţională a colabo