În data de 7 martie au fost anunţați câştigătorii unuia dintre cele mai mari programe de mediu din ţară, "Capitala Verde a României". Botoşani a fost clasat drept "cel mai verde oraş” din 2011 la categoria sa de concurs (oraşe între 50.000 şi 200.000 de locuitori), ca urmare a proiectelor dezvoltate de autoritățile locale cu scopul de a proteja mediul. Celelalte oraşe ocupante ale locului 1 au mai fost Sinaia şi Oradea, cel din urmă primind titlul de "Capitală Verde a României”. Competiţia face parte din programul de responsabilitate socială Umbrela Verde, lansat de Tuborg în anul 2007 în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor. La Gala de premiere organizată la Palatul Parlamentului au participat Laszlo Borbely, Ministrul Mediului şi Pădurilor, autorități locale din cele 13 oraşe înscrise în competiție şi vedete printre care Marius Moga, Dani Oţil, Andreea Pătraşcu Ibacka, Mircea Solcanu, Florin Grozea şi Dalma. Vedetele invitate au fost provocate să poarte un accesoriu eco, iar cel mai inedit obiect a fost premiat pe măsură. Marius Moga, care şi-a confecționat un papion dintr-o cutie de bere, şi Dani Oțil, care a purtat o broşă dintr-un capac de bere, au primit fiecare câte 50 de copaci care vor fi plantați în oraşele lor natale, respectiv Alba Iulia şi Reşița. Iniţiativa naţională “Capitala Verde a României”, dezvoltată de Tuborg, a luat naştere în 2010, având drept scop conştientizarea importanţei proiectelor urbane de mediu. Dacă în primul an au putut intra în competiţie doar municipii, în ediţia a doua au putut participa toate oraşele din ţară. Astfel, au fost create trei categorii de concurs, în funcţie de numărul de locuitori. 13 oraşe, care s-au implicat în proiecte de protecţie a mediului, au fost înscrise pentru titlul de “Capitala Verde a României”: Alexandria, Sinaia, Bistriţa, Botoşani, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Tulcea, Braşov, Brăila, Cluj-N